Nămol, apă sulfuroasă şi gumă de mestecat

11 Apr 2012
Nămol, apă sulfuroasă şi gumă de mestecat

Tot citind presa – de stânga, de dreapta, de mijloc, scrisă  de ziarişti ca mine, ca el, ca ăia – am aflat că al nostru ministru de externe, dl Teodor Meleşcanu, se află la mare. Şi pentru ca tratatul cu Ungaria să nu doară prea mult, atunci când o fi semnat, domnia sa se tratează cu nămol sapropelic şi băi cu apă sulfuroasă mezotermală. Nelăsându-se mai prejos, şi oarecum gelos pe împachetările cu nămol ale dlui Meleşcanu, preşdintele României, dl Ion Iliescu se află, zice-se, în staţiunea Olăneşti. Unde, dumnealui se tratează de trei ori pe zi cu apă tămăduitoare la izvorul nr. 5, izvor cu apă sulfuroasă. Acum, noi nu ştim dacă apa sulfuroasă mezotermală pe care o foloseşte dl Meleşcnu e mai „tare” decât apa sulfuroasă a izvorului nr. 5 pe care o foloseşte dl Iliescu, dar ne bucură preocuparea amândurora pentru sănătate. Cura de tratament la care sunt supuşi cei doi oameni de stat, unul dintre ei  chiar şeful statului, trebuie făcută cu simţ de răspundere. Căci, uite, preşedintele PNŢCD dl Corneliu Coposu, aflat de mai multă vreme la tratament şi recuperare în Germania, se va întoarce curând în ţară, iar starea sănătăţii sale este excelentă, fapt ce-i va înspăimânta  în mod sigur pe adversarii săi politici, după cum a declarat chiar medicul fruntaşului ţărănist. Cu această ocazie îi rog pe demnitarii, oameni politici, alte  personalităţi aflate în vacanţă să-mi transmită locul (staiunea, sanatoriul) şi felul tratamentului la care sunt supuşi, ca să afle poporul. De asemenea, îl rog pe dl Teodor Meleşcanu să-mi aducă doi-trei bulgăraşi de nămol, pe dl. ion Iliescu îl rog să-mi aducă un termos cu apă sulfuroasă de la izvorul nr. 5, iar pe dl Corneliu Coposu l-aş ruga, bineînţeles dacă poate, să-mi aducă nişte gumă de mestecat Wrigle Spearmint, că pe la noi nu prea se mai găseşte. Doresc multă sănătate întregului popor, numai împliniri, bucurii, multe realizări atât pe plan profesional cât şi moral, la mulţi ani… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră