La jumătatea lunii noiembrie începe o perioadă cu totul specială pentru creştin ortodocşi.
În ziua în care se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ şi a Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv diaconul, începe postul Crăciunului, cel dintâi din anul bisericesc, care a debutat la 1 septembrie, şi ultimul din anul calendaristic.
Acest post ne aminteşte de drepţii şi patriarhii Vechiului Testament care au postit şi s-au rugat cu evlavie, aşteptându-L pe Mesia cel făgăduit. Moise a ţinut, pe Muntele Sinai, două posturi lungi de 40 de zile şi 40 de nopţi pentru a fi vrednic să primească Tablele Legii din mâna Lui Dumnezeu. De asemenea, nu trebuie să uităm de postul lung şi aspru ţinut de Sfântul proroc Ilie.
Creştinii, postind cum se cuvine cele 40 de zile întru întâmpinarea Praznicului Luminos al Naşterii Domnului, asemenea Drepţilor Vechiului Testament, îşi curăţesc sufletele şi trupurile pentru primirea Lui Dumnezeu – Cuvântul întrupat şi născut din Sfânta Fecioară Maria.
Despre puterea postului modul în care trebuie să ne pregătim pentru a aduna foloasele lui aflăm din cuvântul Sfântul Ioan Gură de Aur: “Sunt mulţi care zic: «De ce trebuinţă este postul la cei care vieţuiesc în curăţie?» Dar aceasta este o întrebare a celor leneşi şi slabi. Că cine a fost mai curat decât Adam? Şi încă şi pe acesta nu l-a lipsit Dumnezeu de post. Pentru că ceea ce i-a zis lui: «Din toţi pomii ce sunt în rai să mâncaţi, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi» – acesta este chip al postului. Şi, de vreme ce de acest post a fost trebuinţă în rai, apoi cu cât mai mult afară din rai este el trebuitor. (...) Încă să cunoaşteţi cât se mânie Dumnezeu când se huleşte postul şi cât îl iubeşte pe cel ce îl ţine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului zicându-i: «Pământ eşti şi în pământ vei merge.» Iată cât se mânie Dumnezeu, când defaimă cineva postul, că moarte aduce asupra celui ce nu poartă grijă de el. Dar iată acum puterea postului. Că postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte. (...) Că Moise şi Ilie, când voiau să se apropie şi să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi şi mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Încă şi Însuşi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flămânzit, vreme de patruzeci de zile, netrebuindu-I Lui post, ci dându-ne nouă armă de biruinţă asupra a toată puterea diavolului”.(Sfântul Ioan Gură de Aur, “Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”).
Postul a fost rânduit, aşadar, din rai, prin porunca dată de Dumnezeu protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Pe pământ, postul este aşezat spre luare-aminte, “pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului”, precum ne învaţă Sf. Nicolae Velimirovici.
Rost
Despre Postul Crăciunului există menţiuni încă din secolele al IV-ea şi al V-lea, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei, fiind numit postul din luna a zecea.
Totuşi, în acea vreme, creştinii respectau postul, însă perioadele în care nu mâncau de frupt erau diferite. Unii posteau şapte zile, alţii – şase săptămâni, în timp ce severitatea postului era diferenţiată.
La Sinodul local de la Constantinopol, din anul 1166, s-a stabilit o rânduială pentru Postul Naşterii Domnului. S-a decis ca durata Postului Crăciunului să fie de 40 de zile pentru toţi creştinii.
Sfântul Nicolae Velimiriovici sublinia în cuvintele de învăţătură asupra faptului că biserica a rânduit postul “pentru a ne aminti că măcar de suntem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească.
Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului”.
Postul este pacea caselor
Sfântul Efrem Sirul, renumit imnolog şi teolog, fondatorul şcolii persane de teologie, numit şi “lira Sfântului Duh”, datorită talentului său poetic, spunea că trebuie să fim cu băgare de seamă, să nu neglijăm postul pentru că este “buna aşezare a cetăţii.
Postul este pacea caselor; postul este păzitor şi dătător de feciorie”. “Iubeşte sărăcia lui Hristos ca să te îmbogăţeşti acolo cu dumnezeirea Lui. Iubeşte postul cel prea bun care este lucru cinstit şi lui Dumnezeu plăcut. Postul este căruţă către cer. Postul prooroci naşte, iar pe cei ce dau legi îi înţelepţeşte.
Postul este bun păzitor al sufletului şi al trupului, este arma vitejilor şi iscusinţa pătimitorilor. Postul izgoneşte ispitele, zideşte înţelepciunea şi locuieşte împreună cu trezvia. Postul este în războaie vitejie. El a stins puterea focului, a astupat gurile leilor. Postul rugăciunea la cer o trimite, postul este mama sănătăţii, postul este povăţuitor al tinereţii, podoabă a bătrânilor, împreună călător cu cei ce călătoresc.
Postul pe Lazăr l-a odihnit în sânul lui Avraam. De aceea şi noi să-l iubim, ca să ne primească în sânul lui Avraam. Să fugim de desfătare şi de beţie, maica desfrânării. (...) Postul este calea pocăinţei; postul este marea lacrimilor. Postul nu iubeşte cele din lume. Deci să nu ne supărăm postind. Postul nu primeşte clevetirea, căci cei ce clevetesc pe aproapele, deşi se pare că se roagă sau postesc, însă sunt asemenea cu cei ce scot apă şi o toarnă în vas găurit. Domnul nu primeşte rugăciunea celui ce pomeneşte de rău pe fratele său”. (Sf. Efrem Sirul – Cuvinte la Sfinţii Părinţi).
Sfântul Nectarie din Eghina ne-a lăsat, la rându-i, importante cuvinte de învăţătură despre pocăinţă şI spovedanie prin care ne explică: “Fără post şi rugăciune nu putem ajunge la o cunoaştere de sine; nu ne putem face o imagine adevărată asupra păcatelor, nu putem dobândi o desăvârşită conştiinţă a lor şi nici nu putem dobândi zdrobirea inimii şi, prin urmare, nu putem să facem o spovedanie şi adevărată şi rodnică.
De aceea, întrucât postul şi rugăciunea sunt singura cale de pregătire pentru o spovedanie adevărată, trebuie să urmăm cu sârguinţă aceste porunci ale Bisericii, trebuie să ne mărturisim sincer şi cu credinţă, să ne împăcăm cu Dumnezeu, pentru ca astfel să nu dăm greş în a ne atinge ţelul, ci să dobândim mult-râvnitul şi cel de pe urmă bine. De aceea veniţi! Să lepădăm păcatul; să întoarcem lucrurile dobândite prin nedreptate; să ne împăcăm cu vrăjmaşii noştri şi să facem fapte vrednice de pocăinţă ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila dumnezeiască, şi astfel să devenim vase vrednice de primirea Împărăţiei Cerurilor. Fie ca toţi să ne învrednicim de moştenirea ei!”.
Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu spune că foloasele postului respectat de întreaga familie: “(...) aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de patimi şi boli, curăţă păcatele şi ne dă mântuire. (...) Postul are un caracter de jertfă pe care noi, oamenii, o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, fiinţa noastră întreagă, trupul şi sufletul.”
