“Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetică, încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moarteaSf. Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : «Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie». Primea hrană din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : «Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !». Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învăţa pe cei care îl vizitau că aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : «Nu am mâncat noi, copilul meu ?» - Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : «Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam». (...) Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, faţa sa străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : «Iată că vine avva Antonie». La puţin timp spuse : «Iată ceata Prorocilor». Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : «Iată că vine ceata Apostolilor». Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : «Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţă». Bătrânii i-au replicat : «Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte». El răspunse atunci plângând : «Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început». Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură :«Priviţi, Domnul vine şi El spune: Aduceţi-Mi chivotul pustiei». Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
