La 26 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea mutării la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul. A fost feciorul lui Zevedei şi al lui Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. “Pentru că acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosie şi trei fete: pe Estera, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, şi maică lui Ioan. De aici se vede că Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan şi frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, că cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru că şi la vânzare a fost cu Dânsul, şi la răstignire, când a luat şi pe Născătoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o până la adormirea ei. Iar după adormire aruncând sorţi Sfinţii Apostoli unde era să meargă fiecare dintr-înşii şi să propovăduiască, a căzut lui Ioan soarta ca să meargă în Asia. (…) Umblând patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe mare, purtat de puterea valurilor, căci se mâhnise pentru sorţi; şi (fiindcă n-a nădăjduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruită) pentru aceasta s-a îngăduit de la Dumnezeu ca să cadă în ispită, ca prin acea ispită să i se ierte greşeala să cea omenească. (…) Făcându-se multe semne şi minuni din mâinile Apostolului şi venind multă mulţime la credinţă, s-a dat ştire de lucrurile lui şi la ighemonul de atunci că poporul, ademenit de nişte învăţături fermecătoreşti grăite de Apostol, părăseşte legile împăraţilor, şi calcă cinstea zeilor, încât şi capistile cele mai bune ale lor au căzut de s-au sfărâmat. De aceea au fost izgoniţi în ostrovul Patmos, de care i se arătase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se că are să pătimească mult şi să fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheamă Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui. (…) Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreună cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru această. Şi după a treia zi s-a făcut fulger mare şi tunet, că s-a cutremurat muntele şi Prohor a căzut la pământ, iar Ioan ridicându-l şi şezând de-a dreapta lui şi căutând la cer a început a zice: «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu»... şi celelalte. Şi săvârşind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, şi de acolo s-a răspândit la toate marginile pământului. Şi a petrecut acolo împreună cu Prohor; şi a aflat pe un tânăr într-un oraş aproape de Efes, pe care încă până a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl dăduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a făcut căpetenie de tâlhari. Pe acesta iarăşi l-a întors la pocăinţă, şi a izbăvit oraşul de moarte, şi l-a îndreptat către Hristos. Şi aşa a trăit Sfântul Evanghelist în Efes, şi făcând nespuse minuni a atras mulţime către Hristos. Acolo a mai trăit douăzeci şi şase de ani, şi mai înainte nouă ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci şi şase de ani şi şapte luni, încât s-au făcut anii lui peste tot o sută cinci ani şi şapte luni. Şi trăgea în casa lui Domnus; de unde ieşind cu ucenicii săi, şapte fiind, şi mergând într-un loc le porunci să şadă acolo. Şi era pe la vremea utreniei, şi dându-se puţin înlături de la dânşii îşi făcu rugăciune multă. Întorcându-se la dânşii, le-a poruncit să sape cruciş după statul său, şi făcând ei precum le poruncise, a mers şi a intrat în groapă, şi sărutandu-i pe dânşii pentru despărţire şi ei foarte întristându-se, căci se lipseau de dascălul lor, şi vărsând lacrimi pentru dânsul, i-a învăţat să-l acopere cu pământ până la genunchi; după aceea iarăşi sărutandu-i şi învăţându-i, l-au mai acoperit până la grumaji; după aceea, punându-şi o mahramă peste obraz, şi punând pământ peste dansul a fost acoperit de tot, şi răsărind soarele, şi-a dat duhul. Ucenicii plângând mult, căci rămaseră lipsiţi de dascălul lor, se întoarseră şi povestiră celor din cetate despre petrecerea lui, şi auzind aceasta fraţii care erau în cetate au mers de au săpat şi n-au găsit nimic. Şi plângând mult şi rugându-se se întoarseră în cetate. De aceasta şi Policrat, episcopul poporului Efesului, scriind către Victor, episcopul Romei, zise aşa: «A adormit în Asia, mare Stihie, care va să se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos». Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovăduirea şi săvârşirea apostolilor, zice: «Ioan, fratele lui Iacov, propovăduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Şi de acolo, iarăşi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au săvârşit acolo, în zilele lui Neron. Ale cărui moaşte căutate de locuitorii cetăţii cei credincioşi nu s-au aflat».” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul)
