În ultima duminică din Sfântul şi Marele Post, creştin-ortodocşii prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim. Sărbătoarea este numită şi Floriile sau Duminica Stâlpărilor fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat la Ierusalim cu stâlpări de finic. Credincioşii duc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfinţite în timpul slujbei, chiar dacă, anul acesta, primăvara a scuturat deja florile de salcie. Este o zi a bucuriei în care se înalţă imnuri religioase, ca şi în acea zi sfântă, când i-au cântat Domnului “Osana Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21,9).
Vorbind despre Intrarea Domnului în Ierusalim, într-una din predicile ţinute la acest praznic împărătesc, părintele arhimandrit Cleopa spunea: “Astăzi vine Hristos în Ierusalim, ca Împărat al cerului şi al pământului. Dar nu vine pe scaune de serafimi, nici purtat pe aripi de heruvimi, nici înconjurat de cete îngereşti, cântând din trâmbiţe, cum va veni la Judecata de apoi, ci vine smerit şi călare pe un mânz de asin. Nu vine îmbrăcat în hlamidă împărătească de purpură, nici cu coroană de aur pe cap, nici păzit de oşti pământeşti, ci vine blând, ca un Mântuitor, înconjurat de 12 ucenici galileeni şi de o mare mulţime de credincioşi: bătrâni, tineri, femei şi mame cu copii în braţe. (...) Intră Hristos astăzi cu slavă în Ierusalim, ca un Împărat, ca să împărăţească în veci peste îngeri şi oameni. Vine să arate lumii că El singur este adevăratul Împărat şi Mântuitor. Vine Hristos în Ierusalim să Se dea de bunăvoie în mâinile cărturarilor şi fariseilor plini de zavistie şi răutate, care căutau să-L omoare. Vine Mântuitorul spre patimă de bunăvoie, ca să fie vândut de ai Săi în mâinile dregătorilor, să fie răstignit pe cruce şi să moară pentru mântuirea noastră, iar a treia zi să învieze”.
Domnul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim pe mânzul asinei, împlinindu-se ceea ce spusese proroocul Zaharia: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia, 9,9).
Mulţimea care L-a întâmpinat cu credinţă pe Mântuitorul auzise de preaslăvita minune făcută de Domnul Iisus Hristos în Betania, cu învierea lui Lazăr cel mort de patru zile şi, neputând explica acest lucru, care era mai presus de orice înţelegere, a crezut cu adevărat că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Însă patimi grele stăpâneau minţile şi inimile fariseilor şi cărturarilor – ura şi zavistia: “Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul (Ioan 11, 47-48). Şi s-au sfătuit arhiereii şi cărturarii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11).
