La 20 octombrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Artemie. Sinaxarul ne spune că “acest fericit Artemie, fiind duce şi august al Alexandriei şi patriciu, era cinstit de marele împărat Constantin; luând însă împărăţia Iulian Paravatul, şi prigonind pe creştini la Antiohia, a mers nechemat fericitul acesta la chinuri; şi mustrând fărădelegea aceluia, l-au bătut cu vine de bou crude, şi l-au zgâriat pe spate cu brice ascuţite şi tăioase, şi i-au pătruns coastele şi tâmplele cu tepusi. Şi despicând tăietorii de pietre o piatră mare l-au băgat într-însa şi, lăsând piatra peste dânsul, a fost turtit sfântul şi i-au sărit ochii şi maţele pe pământ; după aceea i-au tăiat capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa cea nevestejită a muceniciei. Iar sfintele lui moaşte s-au adus de la Antiohia la Constantinopol, de către femeia unui oarecare diacon, ce se chema Aristis. Şi a fost îngropat la locul ce se numeşte Ocsia” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).