A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180). I s-a spus “filosof” din copilărie fiindcă, după cum ne spune Sinaxarul, “s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos”. Avea 30 de ani când a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. “Mergând la Roma, în anul 155, a dat mai sus-zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi. Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman. (...) fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte (...). A lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc”, se arată în volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.
