“Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: «Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare». Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci, de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite. După rugăciune s-a întors acasă şi îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind Lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic”, aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.
La auzul acestei veşti, femeile chemate s-au tânguit însă “Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri”. Un tunet a răsunat, iar pe cer s-au ivit nenumăraţi nori care i-au adus la casa Maicii lui Dumnezeu, de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos cărora Sfânta Fecioară le-a spus: “Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”. “Când s-au săvârşit cuvintele acestea – ne spune Sinaxarul –, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales care, căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: «Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că măcar că pe Hristos, Fiul tău, trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd»“. După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere şi şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului său. “Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească”.
Atunci mai-marii iudeilor i-au instigat pe câţiva din popor să dărâme patul pe care se afla cinstitul trup al Sfintei Fecioare Maria însă dreptatea lui Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care au îndrăznit să se apropie cu gânduri necurate. Cu toţii au orbit, iar celui care se prinsese cu mâinile de pat un înger i-a tăiat amândouă mâinile, ce au rămas lipite de pat. “Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.” (“Vieţile sfinţilor de peste tot anul”).
Sfinţii Apostoli au aşezat trupul Maicii Domnului în mormânt, priveghind trei zile şi auzind neîncetat glasuri îngereşti. Prin pronia divină, Sfântul Apostol Toma nu a fost prezent la înmormântare, şi a sosit după trei zile, cerând să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru i se închina. Mormântul era însă gol. Doar giulgiul rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor.
În lumea satului românesc, sărbătoarea este numită Sfântă Măria Mare. Maica Precista este grabnică ajutătoare tuturor celor care îi cer ajutorul în special în momente de cumpănă. Femeile se roagă Sfintei Fecioare să le ajute la uşurarea naşterii, tinerele fete la grăbirea căsătoriei, păgubiţii – pentru prinderea hoţilor. Sărbătoarea Sf. Marii este considerată hotar între vară şi toamnă, se lasă pălăria şi se caută... căciula. Femeile duc la biserică ofrandă din ciorchini de struguri şi prune. În această zi se tocmesc pândarii la vii. Se mai spune că dacă înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă.
