Ne aflăm în prima parte a lui Brumărel, cum i se spune din bătrâni lunii octombrie. Cu toate că avem tendinţa de a mai trage nădejde la zile calde, a sosit perioada care face loc, uşor, uşor temperaturilor scăzute şi brumelor mici. Dimineţile ne întâmpină cu rouă-ngheţată, iarba îngălbeneşte, arborii îşi scutură frunzele pictate cu fel de fel de nuanţe. Viile sunt deja culese, mustul e pe cale de a se transforma în vin, iar fructele de toamnă trebuie aşezate, cu grijă, în lădiţe pentru a nu fi atinse de cristalele de gheaţă… Ziua are 11 ore, iar noaptea, 13 ore.
Chiar dacă frigul îşi arată colţii în special noaptea, vremea rece n-a pus încă stăpânire totală peste lume, fiindcă mai avem, potrivit calendarului popular, un crâmpei de vară: “Vara lui Mioi”, care a început la 29 septembrie şi se va încheia la Vinerea Mare ( Sfânta Cuvioasă Parascheva -14 octombrie). Se zice despre acest Mioi că ar fi fost un cărăuş sărac şi, din pricina nevoinţelor sale, n-a apucat să-şi treiere grâul. Cu lacrimi în ochi, i-a cerut lui Dumnezeu îndurare, să-i dea “câtă vară”, să-şi calce grânele spre a le aduna grăunţele. Iar Dumnezeu S-a milostivit şi i-a dat zile bune de lucru. De aceea, în prima parte a lui Brumărel mai sunt zile calde numai bune de robotit…
Luna octombrie se află, în special, sub semnul sărbătorilor pastorale: turmele au fost coborâte la iernat, mai ales că vara pastorală, care debutează la Sângiorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie), se sfârşeşte la Sfânta Vineri (Sfânta Cuvioasă Parascheva – 14 octombrie) sau, cel mai târziu, la Sâmedru (Sfântul Mare Mc. Dimitrie– 26 octombrie), când vine Ziua Soroacelor. În această zi se isprăvesc socotelile cu păcurarii tocmiţi încă din toamna trecută spre a le mâna oile la munte, la Sângiorz, dar se cade la învoială şi pentru transhumanţa anului următor.
A sosit vremea târgurilor de toamnă, iar de la Sâmedru începe iarna pastorală care se întinde până la Sângiorz. Calendarul pastoral cuprinde, aşadar, doar două anotimpuri: vara şi iarna, miezul verii fiind marcat de Sântilie (20 iulie), iar miezul iernii pastorale de Sânpetru Lupilor (16 ianuarie).