Cu o muzică ceva mai aparte (mai „pentru cunoscători”, cum se spune), considerată „ciudată” de către cei ce rămân încremeniţi toată viaţa în ritmurile şlăgăroase ale muzicii uşoare, de mare forţă, care sparge tipare, avangardistă, după cum o consideră cei avizaţi, muzica încercată de Mircea Florian este în fapt o mixtură între diverse stiluri muzicale, precum folk, muzică arhaică românească, africană şi asiatică, muzică electronică, rock progresiv, new wave, etc.
Începând cu jumătatea anilor 60 a înfiinţat şi condus trupe compuse din cei mai buni muzicieni autohtoni ai acelor ani, trupe cum ar fi Zburătorii, Florian din Labirint, Ceata de dubaşi, ceteraşi, kitarozi şi alţi meşteri lăutari, Ceata melopoică şi Florian din Transilvania.
S-a născut la 5 decembrie 1949, în Satu Mare, şi n-a fost deloc un copil docil şi „statornic”, ci mai degrabă un mic explorator în care pâlpâia încă de pe atunci dorul de ducă. Îşi aminteşte că, pe la vârsta de 5 ani a lutat-o la picior şi s-a oprit tocmai într-un sat apropiat, la o mătuşă. L-au căutat cu căruţele şi cu miliţia, până l-au găsit!
Mai mărişor fiind îi plăcea teribil să stea pe lângă circurile ambulante ce îşi întindeau corturile la 30 de metri de casa lor, pe un câmp verde. Avea 10 ani când spunea – mai în glumă, mai în serios – că ar pleca şi el cu circarii. Până la urmă chiar a plecat, prin anul 1986, în Germania şi nu s-a mai întors decât după 1990.
Muzica a început s-o studieze la vârsta de 5 ani prin serioase lecţii de pian, la 12 ani începe să cânte la saxofon, la 13 ani la chitară, mai apoi descoperind cobza, drâmba, alte instrumente populare şi fel de fel de instrumente orientale. Compune versuri, pe care apoi le pune pe muzică. Prin anii 65 înfiinţează trupa Zburătorii, alături de care cântă piese de Beatles, Monkeys şi piese de-ale lui.
În toamna anului 1967 ajunge în Bucureşti, ca student al Facultăţii de Calcul Economic, fiind în prima promoţie a secţiei de cibernetică nou înfiinţată. În Bucureşti se întâlneşte cu alţi muzicieni de valoare, cântă la serate dansante la „303”, un club aflat lângă căminele Politehnicii, repetă o vreme cu trupa Lotus, iar, în 1972, înfiinţează trupa Ceata melopoică (o îmbinare de muzică şi poezie), cu care, prin 1976, deschidea concertele Phoenix.
Tot în acestă perioadă face tot felul de lucruri pentru radio şi televiziune, scrie texte pentru multe formaţii (de la Mondial, la Phoenix), pendulând întotdeauna între rock şi folk. Astfel, unul dintre proiectele reprezentative pentru Mircea Florian a fost cel numit Florian din Transilvania, grup experimental ce îmbina într-un mod inedit muzica rock şi muzica electronică.
Cu această trupă susţine multe spectacole de teatru-rock, în prima jumătate a anilor 80, şi realizează albumul „Tainicul vârtej”, apărut la Electrecord în anul 1986. Tot în acel an, după o aşteptare de trei ani pentru o viză, ajunge în Germania şi nu se mai întoarce. Vine însă Revoluţia şi, în 1990, este din nou acasă, printre prieteni, cântând într-un concert organizat de trupa Phoenix.
Pe lângă muzica propriu-zisă ( pe care s-a axat şi i s-a învârtit întreaga viaţă), Mircea Florian a fost şi profesor la câteva instituţii de prestigiu: SAE (School of Audio Engineering) – cel mai mare colegiu privat la nivel mondial ( în parteneriat cu Middlesex University London), UNATC, Universitatea Naţională de Arte (fosta Ioan Grigorescu), Universitatea Naţională de Muzică şi chiar la Politehnică (unde preda cursul de Multimedia şi Artele spectacolului).
Astăzi, specialul, prolificul şi talentatul interpret şi compozitor împlineşte 75 de ani. Să-i urăm toate cele bune, putere de creaţie, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi şi să ne încânte pe mai departe cu muzica lui specială. La mulţi ani, Mircea Florian!
