Unii o știu ca scriitoare și autoare de cărți de poezii pentru copii, alții ca traducătoare (din germană, arabă clasică, daneză, engleză) și orientalistă, iar alții ca activând în diplomație timp de 16 ani.
Aflată la superba vârstă când înțelepciunea (izvorâtă din filosofie) îi bate, cu fiecare an trecut, din ce în ce mai apăsat la ușă, când lucrurile încep să se așeze în funcție de prioritățile spiritului, când poezia (ca entuziasm și sensibilitate juvenilă) lasă din ce în ce mai mult loc raționalului (care „te poate conduce spre Dumnezeu”, cum spunea cândva), doamna Grete Tartler rămâne un exemplu de om împlinit, fiind guvernată încă de gândul că poate duce la bun sfârșit orice își propune.
Puțini însă știu că domnia sa, alături de colegi din alte țări sau din Ministerul de Externe, a contribuit fundamental la aderarea României la UE și NATO.
Dacă astăzi românii pot călători, pot lucra sau pot fi acasă oriunde în lume, un mare merit îl are, fără tăgadă, și domnia sa.
S-a născut la 23 noiembrie 1948, în București, într-o familie cu tatăl sas, născut lângă Mediaș, și mama româncă din Ardeal (dar care știa germana), astfel încât micuța Grete vorbea bilingv încă din primii ani ai copilăriei.
Cum mamei îi plăcea să cânte, să deseneze și să citească, cu voce tare, și pentru urechile micuței, pe la 4-5 ani, știa deja multe poeme pe de rost.
În rest, se plimba cu mamă-sa iarna, pe ger, vara dormind câte o noapte afară, sub vișin, cu taote stelele cerului deasupra, atunci când se făcea curățenie generală în casă.
A studiat vioara, dar cum se impunea ceva mai multă virtuozitate, a trecut la violă, studiind și pianul.
Cum știa limba lui Goethe din familie a urmat Școala Germană, în paralel școala de muzică, absolvind Conservatorul. Totodată este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă-engleză, dar este și doctor în filosofie al Universității București (în 1995).
Ca itinerariu social, din 1976 până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur; din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România; din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Culturală din Ministerul de Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavik (1997-2001) și ministru plenipotențiar la Atena, timp de patru ani.
Pe plan familial, pe când avea 19 ani și era în anul I la Conservator l-a cunoscut pe Stelian Tăbăraș, cel care avea să-i devină soț, un tânăr absolvent de Filologie, scriitor și angajat la postul național de radio. La ceva vreme după ce s-au căsătorit a venit pe lume fiica sa, Ana, și cum era de așteptat, a călcat pe urmele părinților, cu două doctorate făcute, unul în Danemarca (în studii culturale) și altul în România (în filosofie), fiind, în momentul de față, profesor universitar în Germania.
De-a lungul timpului a fost recompensată, în trei rânduri cu premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985, 2000), cu Premiul Academiei Române (1982) și Premiul Asociației Scriitorilor din România (1992), urmând ca Președintele României Emil Constantinescu să-i decerneze, la 1 decembrie 2000, Ordinul național Pentru merit în grad de Mare Ofițer „pentru servicii aduse în politica externă a țării”.
Astăzi, respectata scriitoare și excelent diplomat împlinește 76 de ani. Să-i urăm numai de bine, multă sănătate, ani frumoși pe mai departe și cât mai multe volume apărute. La mulți ani, doamnă Grete Tartler!
