Este unul dintre cei mai apreciați regizori și scenariști români, cu vechi ștate în cinematografia noastră (primul său scut-metraj datând încă din 1967), cu filme de referință până în 1989: „Nunta de piatră”, „Filip cel Bun”, „Profetul, aurul și ardelenii”, „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „Concurs”, „Faleze de nisip”, „Rochia albă de dantelă”, etc și altele bine cotate după 90: „Hotel de lux”, „Pepe și Fifi”, „Omul zilei”, „Second hand”, etc. Este cel care, prin anii 82-83, șoca și bulversa cenzura cu filmele „Concurs” și „Faleze de nisip”, ultimul fiind imediat interzis după lansare.
S-a născut la 11 octombrie 1938, în Dorohoi, județul Botoșani, într-o familie extrem de frumoasă, caldă și în pemanență pregătită pentru oaspeți. Tatăl său a fost militar de carieră, rănit pe frontul sovietic, decorat cu „Steaua României” și „Coroana României cu spadă”, și mare amator de filme, având acasă, improvizată, o adevărată „mașină-de-văzut-filme”. Mama sa, gazdă primitoare prin vocație, avea întotdeauna grijă de oaspeții veniți „la vizionare”.
Nici nu e de mirare, astfel, pasiunea de atunci și de mai târziu a tânărului Dan, deși, când era mic, își dorea să devină medic sau aviator. Până una-alta, era încântat de postura lui de „spectator de film”. Îi plăcea foarte mult să de „cufunde” în sălile de cinema, unde iarna era cald și bine, iar vara răcoare. Cum a copilărit aproape de Calea Moșilor, la doi pași de Cinema Miorița, cunoștea un băiat acolo care-i asigura intrarea liberă.
La fel și la Cinema Corso, unde a văzut filmul lui Abel Grance, „Napoleon”, care l-a tulburat foarte mult, stârnind în el „foamea de imagini”, ideea de a povesti prin imagini. Mai târziu, când s-a mai mărit, a trecut de la filmele cu împușcături la filmele antologice, cum ar fi „Drumul spre stele” cu David Niven sau filmul lui Marcel Carn, „Les enfants du paradis”, care îl tulbură la un mod nemaicunoscut până atunci.
Ca studii, a urmat mai întâi Școala Sanitară „Sorbona”, dar n-a practicat. Apoi a studiat cinci ani de zile Regia de Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1969. A debutat, în adevăratul sens al cuvântului, cu filmul documentar „Apa ca un bivol negru”, subiectul constituindu-l inundațiile din anul 1970.
Apoi, Dan Pița, împreună cu colegul și prietenul său Mircea Veroiu, ajutați de operatorul Iosif Damian, au filmat în 1972 două povestiri de Ion Agârbiceanu, „La o nuntă” (Dan Pița) și „Fefeleaga” (Mircea Veroiu), pe un scenariu scris de ei, unindu-le și numindu-le „Nunta de piatră” (coloana sonoră Dorin Liviu Zaharia). În 1974, Pița și Veroiu au mai filmat împreună „Duhul aurului”, după alte două povestiri ale aceluiași Ion Agârbiceanu, „Vâlva banilor” și „Lada”, tot în două episoade, subiectul constituindu-l veșnica poveste cu „aurul”, care „ia mințile oamenilor” sau duce la crime.
De acum încolo începe să filmeze „singur”, filme artistice, de lung-metraj, mai întâi „Filip cel Bun”. După această reușită, tot ceea ce a urmat nu a făcut decât să confirme și să certifice talentul și valoarea regizorului, poziționarea lui în ierarhia filmului românesc. Și premiile n-au întârziat să apară. În 1986, „Pas în doi” primește „Ursul de Argint” la Festivalul Internațional de la Berlin, iar 6 ani mai târziu, „Hotel de lux” câștigă „Leul de Argint” la prestigiosul Festival de Film de la Veneția.
Astăzi, cunoscutul regizor împlinește 86 de ani. Să-i urăm multă sănătate, mult bine, bucurii lângă cei dragi și alte filme regizate cu aceeași măiestrie care l-a consacrat. La mulți ani, Dan Pița!
