Sinaxarul ne spune că acest sfânt proroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. „Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte «înger», pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte prorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului. Maleahi este cel din urmă proroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre Înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi. După predanie, sfântul proroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).