În cea de-a treia zi de Crăciun, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Ştefan, întâiul mucenic şi arhidiacon, unul dintre cei şapte diaconi. Sfânta Scriptură ne învaţă despre cum au ales şi hirotonit primii şapte diaconi cei 12 Apostoli ai Mântuitorului (numărul Sfinţilor Apostoli s-a reîntregit după ce Iuda Iscarioteanul a fost înlocuit cu Matia), astfel încât numărul creştinilor sporea pe zi ce trecea cu mii de creştini. Între ei s-a aflat şi Sfântul Apostol Ştefan. “Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: «Nu e potrivit ca noi să lăsăm deoparte cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi între voi şapte bărbaţi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta; iar noi vom stărui în rugăciune şi’n slujirea cuvântului». Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi; şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor; şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea; şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte în Ierusalim; şi multă mulţime de preoţi se supuneau credinţei. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.” (Faptele Apostolilor, 6, 2-8).
Din Vieţile Sfinţilor aflăm că atunci când Sfântul Ştefan îşi punea mâinile pe bolnavi, aceştia se însănătoşeau. Sfântul Ştefan îi întărea pe credincioşi prin cuvânt, îi mustra pe iudeii necredincioşi. “S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: «Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioară, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit». Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
În Faptele Apostolilor se spune că au intrat atunci câţiva bărbaţi care au susţinut că l-au auzit că “a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii”. “Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava Lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: «Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!» Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi’ntr’un cuget s’au năpustit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.” (Faptele Apostolilor, 7, 55-58) Să nu uităm că tânărul Saul era Sfântul Apostol Pavel, care, la scurtă vreme, a fost chemat la apostolie, prin glasul Domnului Iisus Hristos.
Se mai zice că privindu-l pe Sfântul Ştefan cei prezenţi “au văzut faţa lui ca faţa de înger”. Sinaxarul arată că nemaiputând răbda ruşinea biruinţei, aceştia l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. “Iar Sfântul se ruga pentru ei, zicând: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!». Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.”
