La 18 martie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.Acesta s-a născut din părinţi evlavioşi, mărturisitori ai credinţei creştine. De mic a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. „Mai târziu, când episcopul de atunci al Ierusalimului s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim. Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care l-a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a mers la împărat aţâţându-i mânia pe Sf. Chiril. „Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire. Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară”. (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
