Din Sinaxar aflăm că acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Sfântul Ermil era diacon și, mărturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de aramă peste față. Și cu toate ca era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se înspăimânteze și să-și țină firea, “căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că și el este de un gând și de o voință cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârșit” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
