Astăzi e ziua dvs de naştere. Cum întâmpinaţi această aniversare? Mai mulţumit, mai fericit, mai împlinit, mai ocupat?
Remus Borza: Prin muncă. Niciodată nu mi-am sărbătorit zilele de naştere, onomasticile altfel decât prin muncă. Şi astăzi programul începe la ora 8 şi se termină la 12 noaptea.
Nu v-aţi rezervat nici măcar o oră să petreceţi cu familia, cu prietenii?
Sunt singur pe lume aşa că e simplu, am rezolvat problema. La programul meu de muncă şi cei 2-3 prieteni m-au ... Dar nu neapărat m-au abandonat ei pe mine, cât i-am abandonat eu pe ei. O prietenie se cultivă şi ochii care nu se văd se uită.
Totuşi, nu simţiţi nevoia, câteodată, când sunteţi copleşit, să vă sfătuiţi, să staţi de vorba cu cineva?
Sigur că sunt momente în viaţă când ai nevoie de un punct de sprijin. Poate să fie familia, părinţii, un copil, un prieten. Din păcate, nu pot să spun că am un punct de sprijin.
Şi regretaţi că nu v-aţi făcut timp pentru aşa ceva?
Sigur că o să vină şi vremea regretelor. Probabil va fi tardiv. La momentul acesta nu conştientizez. Mai am şi eu momentele de melancolie, de slăbiciune, dar trec repede. Sunt prea multe proiecte în care sunt angrenat şi care reclamă timp, atenţie, concentrare. Şi atunci viaţa trece repede, nu realizezi că eşti singur, că nu ai pe nimeni, iar când o să realizezi, cum spuneam, va fi prea târziu.
Sunteţi o persoană foarte ocupată. V-aţi dori să aveţi mai mult timp liber şi ce aţi face cu el dacă l-aţi avea?
Nu mi-am dorit niciodată să am mai mult timp liber pentru că nu aş şti ce să fac cu el, cum să-l administrez. Probabil şi asta e o formă de laşitate.
Dar munca v-a oferit aceleaşi satisfacţii pe care le-ar oferi o familie? Umple golul?
Pe mine munca mă împlineşte, îmi dă satisfacţii foarte mari, nu neapărat din punct de vedere material. Sigur că îl umple, pentru că atunci când de dimineaţa şi până noaptea eşti numai în stres , în tot felul de probleme... Ieri am fost la trei fabrici de ale mele, apoi seara am intrat în şedinţă să aprobăm bugetul de la Hidroelectrica pe 2016 după ce terminsaem o şedinţă cu directorii de la Polisano. La prânz am avut o şedinţă cu directorii de la Vulcan, cu liderii de sindicat. Dimineaţă, iarăşi şedinţă la Ministerul Energiei cu directorii de la Hidroelectrica, şi cu ai mei de la Euro Insol. Deci nu ai timp nici să mâninci. Bine, nu toate zilele sunt la fel. Mie îmi place să mă refugiez în muncă. Probabil fug de alte răspunderi mai domestice, mai casnice. Până la urmă munca e un refugiu, o refulare.
Ziua de naştere nu o sărbătoriţi, dar concediu vă luaţi?
Am trei concedii pe an, dar se suprapun de fiecare dată. Concediile de Crăciun, Anul Nou şi de Paşte se suprapun cu sărbătorile şi mai am două săptămâni în iulie sau în august, depinde cum îmi ies socotelile.
Şi în concediu ce faceţi? Tot munciţi?
Nu, în concediu plec. Dacă am o pasiune, care mă împlineşte şi îmi dă satisfacţie, este să călătoresc. Sunt un om care a văzut mai mult de 120 de ţări. Vine o vârstă când trăieşti din amintiri şi dacă nu le ai, o să ai o bătrâneţe nefericită şi tristă. Eu îmi încarc albumele cu fotografii şi amintiri.
Dintre ţările pe care le-ţi vizitat, care v-a plăcut mai mult?
Fiecare ţară are farmecul ei şi nu regret că am fost în nici una dintre ele. Din contră, sunt copleşit. Şi sunt fericit că am avut privilegiu şi şansa de a vedea atâtea ţări. Chiar şi 2-3 dacă vezi, e o satisfacţie extraordinară. M-am întors de exemplu din India , pe 6 ianuarie. Am încercat de vreo 5 ani să ajung în India. Prietenii, cunoscuţii îmi spuneau să nu mă duc că e sărăcie, mizerie, mori de foame, nu ai condiţii, nu ai ce să vezi. Ţara este absolut fascinantă. O cultură veche, de mii de ani, la fel de veche ca şi cultura mesopotamiamă sau agipteană veche. E o ţară absolut fabuloasă, foarte mare, cu 2,2 miliarde de locuitori, o cultură şi o istorie extraordinar de diversificată, o bucătărie foarte variată şi oamenii foarte joviali. Practic, sunt ţigani de ai noştri, multă voie bună, nu ai treabă cu ei.
Aţi fost în 120 de ţări şi de fiecare dată v-aţi întors în România. De ce?
Pentru că nu mă văd trăind în altă parte, deşi am toate motivele, mai ales după ce mi s-a întâmplat anul trecut, cu acea condamnare nedreaptă pe conflict de interese la Hidroelectrica. Şi cu toată ipocrizia, sunt în continuare tot eu la Hidroelectrica, la butoane, statul mă vrea şi în alte proiecte, dar a avut grijă să-mi termine viitorul social. Până la urmă condamnarea asta m-a lovit acolo unde mă doare cel mai mult: în onoare, demnitate şi onestitate . Eu sunt un tip integru care în ultimii cel puţin 10 ani m-am pus necondiţionat în slujba statului. Am fost un soldat credincios, loial intereselor statului şi m-am bătut pentru interesele lui. Dar până la urmă vedeţi... orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Recunosc că am avut la un moment dat tentaţii, dar până la urmă nu mă văd trăind în altă parte.
Ştiţi, e o vorbă : fie pâinea cât de rea, tot mai bună e în ţara ta. Eu sunt ardelean şi noi, ardelenii, având acea perioadă tristă din istoria noastră, a ocupaţiei horthiste şi înainte imperiul austro-ungar, am dezvoltat simţul apartenenţei la o naţiune, la un popor, la o cultură, la o credinţă şi avem rădăcini foarte adânci, înfipte în pământul acestei ţări. Şi atunci, indiferent ce mi s-ar întâmpla sau câte nedreptăţi, nu mă văd trădându-mi ţara sau plecând în altă parte. Deşi am 43 de ani, am muncit, am ceva bani puşi deoparte, nu sunt un cheltuitor, nu am hobby-uri scumpe, nu stau prin cârciumi. În 43 de ani, nu a fost o noapte în care să lipsesc de acasă. Nu beau, nu fumez, nu joc la cazinouri, nu am maşini scumpe. Deci chiar nu sunt cheltuitor. Nu sunt nepărat modest. Îmi place să mă îmbrac, să am un ceas bun, să mănânc bine, dar nu sunt un tip excentric, nu epatez.
E ceva ceva ce v-aţi dorit până acum de la viaţă, de la dvs, de la muncă sau profesie şi nu aţi obţinut?
Să fiu sănătos, asta îmi doresc de fiecare dată. În rest, nu am dorinţe materiale. Acum, probabil mi-aş fi dorit un copil şi probabil mi-l doresc şi acum. Dar pentru un copil e nevoie de doi, de o relaţie, de mai multă angajare şi de mai mult timp alocat unei relaţii. Lucrurile sunt mai complicate. Dar o am în atenţie de vreo 20 de ani. Vorba aia, aştept provincia.
Ziua dvs. coincide cu începutul de an. Ce planuri aveţi, ce v-aţi propus să realizaţi în 2016?
Din punct de vedere profesional, şi în 2016 ne-am propus să excelăm. Euro Insol e şi în al treilea an consecutiv lider de piaţă. Suntem nr 1 pe piaţa de insolvenţă din România şi vrem să ne păstrăm poziţia şi anul acesta . Vedeţi, eu fac lucruri mai mult pentru glorie decât pentru bani sau pentru o anumită poziţie socială. Şi le fac cu simţ de răspundere. Vorba lui Terente, tare şi apăsat. Pentru că până la urmă, indiferent ce faci, dacă pui suflet, dacă pui pasiune, nu are cum să nu îţi iasă. Eu am încercat în existenţa asta mea, mai mult sau mai puţin prodigioasă, să insuflu şi celor de lângă mine, anumite principii, anumite valori. Valorile identitare ale naţiunii române au fost abandonate după 90. Şi abnegaţia, şi dăruirea, spiritul de sacrificiu faţă de semeni, devoţiunea, respectul faţă de părinţi, de dascăli, credinţa în divinitate, dragostea, loialitatea faţă de ţară şi în primul rând dragostea faţă de muncă. Nimic nu se poate face fără muncă.
Sigur că suntem tributari şi unor metehne sau concept bolşevice. Unul dintre ele ar fi egalitarismul social. Oamenii nu sunt egali. Şi până la urmă, egali în ce? În mediocritate, în sărăcie, în promiscuitate? Trebuie să acceptăm că unii oameni vor şi pot mai mult. Şi ca atare nu trebuie să-i înfierăm cu mânie proletară, ci din contră, trebuie să ne raportăm noi ca la o stare de normalitate. Până la urmă o naţiune cu cât are indivizi mai bogaţi, cu atât e mai prosperă. Avuţia acestor beneficiari ai tranziţiei se redistribuie pe orizontala socială, iar noi am dezvoltat în timp o mentalitate de slugă şi acea filosofie contraproductivă capul plecat, sabia nu-l taie, după 90 s-a transformat într-o mentalitate de asistat social şi toată ziua stăm cu mâna întinsă. Dar Kennedy spunea nu te întreba ce face ţara pentru tine întreabă-te ce poţi face tu pentru ea. Cred că ar trebui să conştientizăm fiecare dintre noi că dacă vrem să primim, trebuie să şi dăm. Şi trebuie să municim mai mult, şi mai bine şi mai responsabil , să generăm fiecare la locul de muncă plusvaloare şi performanţă. Şi evident vor veni şi satisfacţii şi materiale, şi intelectuale şi sociale.
Din ce spuneţi dvs. reiese că românii sunt deficitari la acest capitol.
Sunt deficitari, că până la urmă noi am abandonat nişte principii, valori. Ideea e că în locul lor nu am pus nimic şi am cultivat aproape inconştient kitsch-ul, nonvaloarea, promiscuitatea, delaţiunea, frivolitatea, facilul. Acestea sunt valorile în care au crescut mai multe generaţii. Vorbesc despre generaţiile după 90, care sunt dezrădăcinate, nu mai cred în nimeni şi nimic.
Spuneaţi că oamenii bogaţi fac o ţară bogată. În acest moment, România este o ţară bogată ?
Ştiţi, e o vorbă a poetului, "Munţii nostri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă". România e hărăzită de Dumnezeu să fie o ţară bogată. Comparativ cu alte ţări, nu avem motive să ne plângem. Avem încă resurse. Războaiele secolului 21 se vor duce pe resurse. Resurse de hrană, resurse minerale, noi le avem, doar că nu ştim să le exploatăm într-o manieră judicioasă. Le exploatăm sălbatic, primitiv şi facem ceea ce nu face nici o naţiune responsabilă, export de resurse, de materii prime. Practic, condamnăm generaţiile viitoare . În România, chiar nu se moare de foame şi oricine şi-ar găsi loc de muncă. Vorbeam de acea mentalitate de asistat, pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Dacă statul dă miliarde în fiecare an pe programe de protecţie socială trebuie să fii fraier să munceşti. Aproape jumătate din populaţia României, 10 milioane de români, beneficiază, sub o formă sau alta, de protecţie social[ sau de ajutor social. Nu-i o filosofie, o politică sănătoasă de a mobiliza o naţiune. Dacă ar creşte productivitatea muncii, dacă am fi mai responsabili, mai implicaţi şi mai muncitori, evident PIB-ul României ar fi de 2-3 ori mai mare decât e în prezent. Fiecare generaţie e una de sacrificiu. Trăim şi murim cu speranţa că generaţiile care vin după noi o să o ducă mai bine. Nu, nu se va întâmpla acest lucru câtă vreme nu abandonăm aceste năravuri şi această filosofie balcanică, fanariotă.
Dvs. v-aţi construit echipa pe criteriile de integritate şi performanţă despre care vorbeaţi mai devreme?
Toţi oamenii mei sunt oneşti. Nici unul nu a luat şpagă, nu a trădat şi toţi oamenii mei lucrează până tîrziu. Succesul nostru se datorează şi respectării acestor criterii. Să ştiţi că noi nu suntem mai deştepţi decât alţii, în ceea ce mă priveşte s-ar putea chiar să am mai multe lipsuri, dar suntem mai muncitori. Ăsta-i secretul succesului nostru, că noi chiar muncim. Nu suntem neapărat nişte oameni curajoşi, cât nişte oameni asumaţi. Ăsta e marele handicap al României, neasumarea responsabilităţii. Toată lume fuge de asumarea deciziei ca dracu’ de tămâie. Până la urmă, o decizie proastă e mai bună decât nici o decizie. Şi de aceea lucrurile la noi se mişcă, în companiile pe care le administrăm noi .Şi vorbim de 30-40 companii mari, cu 25.000 de salariaţi, cu 6 miliarde de euro în active şi peste 2 miliarde de euro cifra de afaceri. Nu avem nişte ingrediente speciale în reţeta succesului care să te lase pe spate. Secretul nostru este munca, seriozitatea şi onestitatea. Acestea sunt calităţi care nu prea au trecere şi mare preţ în România.
Ce veţi face cu Hidroelectrica?
E o certitudine că în luna mai, anul acesta, o să plecăm de la Hidroelectrica, un proiect pe care l-am onorat şi ne-a onorat deopotrivă. Am arătat că şi firmele statului pot să genereze performanţă, încredere şi profit dacă sunt administrate corect. Noi am preluat cea mai datoare companie din România -1,2 miliarde de euro, iar astăzi e cea mai profitabilă companie. Am preluat o companie cu 170 milioane de euro pierderi, acum avem aproape 900 milioane de euro profit pe ultimii trei ani. Am arătat că şi companiile statului pot fi motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială.
Aţi mai primit şi alte oferte din partea statului?
M-am jurat de fiecare dată să nu mai lucrez cu statul pentru că statul e parşiv. Ştiţi e vorba aia politica e o fată de moravuri uşoare, să nu spun curvă, şi justiţia e oarbă. Eu sunt victima unui astfel de sistem dual politică-justiţie şi m-am jurat să nu mai lucrez pentru stat, deşi nu am avut decât două oferte mari şi late: Plafar, care a ieşit din insolvenţă cu o zi înainte de a intra Hidroelectrica în insolvenţă. Acum, statul mi-a propus să merg la Complexul Energetic Hunedoara. În mod normal, trebuia să stau pe fundul meu şi să încerc să-mi aloc mai mult timp liber pentru mine şi pentru proiecte personale pentru că vremea trece. Şi ca un prost, am acceptat, numai că interesele mafiei locale, baronii locali au fost mai tari decât interesele statului. Judecătorul sindic nu a ţinut cont de solicitarea statului şi a altor creditori mari şi a numit o firmă de pe plan local care să pună batista pe ţambal şi să spună că la acest complex nu sunt băieţi deştepţi, nu se fură, nu se căpuşează, nimeni nu e vinovat, nimeni nu trebuie să răspundă, soarta e de vină sau ăl de sus. Dar s-a pierdut o bătălie, nu tot războiul. Altminteri, soarta complexului ar fi pecetluită. Sigur, insolvenţa face lucruri, dar nu le face chiar pe toate, şi nu face minuni. Şi mai ales o insolvenţă prost administrată e anticamera falimentului. În România, 99,5% din companiile în insolvenţă se duc în faliment. Doar 0,5% se salvează. Noi nu aveam nici o campanie în faliment, au fost reorganizări viabile. Pe ce punem noi mâna, creşte.
