S-a născut la 1 martie 1974, la Tg. Mureș, într-o familie cu ambii părinți artiști. Cu toate astea, nimeni din familie nu s-a preocupat și nici n-a insistat ca el să devină actor. Își amintește numai cum, deoarece ai lui nu aveau cu cine să-l lase acasă, îl luau la repetiții și-l puneau să stea pe scaun într-o lojă. Îi plăcea. Așa s-a îndrăgostit de Ștefan Mihăilescu-Brăila.
Declicul pentru teatru se pare că a venit în urma vizionării de zece ori a piesei „Arta conversației”. A fost spectacolul care, se pare, i-a trezit interesul în acest domeniu. Din copilăria petrecută până la 14 ani la Tg. Mureș își mai amintește de un loc al lui, de scăldat, pe Mureș, aproape de baraj, și de primul drum făcut cu bunica spre școala generală din Dâmbu Pietros. Dar drumul spre o adevărată scenă de teatru îi este deschis după ce absolvă, în 1997, Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, clasa profesorului Ion Cojar.
Este angajat al Teatrului Bulandra și al Teatrului Nottara din București, iar, de-a lungul carierei, a avut numeroase colaborări cu alte teatre, cum ar fi Teatrul Act, Teatrul Național din Cluj-Napoca, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov și, mai de curând, cu Teatrul Național din Tg. Mureș. În 2004 a primit premiul special al juriului Festivalului de Teatru Contemporan din Brașov, urmând ca, un an mai târziu, UNITER-ul să-i acorde premiul de debut pentru rolul Fredrick din „Pelicanul” lui August Strindberg.
A făcut roluri foarte bune în piese precum „Șase personaje în căutarea unui autor”, „D-ale carnavalului”, „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „Regele Lear”, „Hamlet”, etc. Rolurile din filme (aproape 20 de pelicule) încep cu „Milionar...la minut” (în 1992) și, până acum, se opresc la „Mărimea contează?” (2015).
„Pe mine mă înnebunește la teatru că nu văd oameni vii, ci idei. Mie-mi plac poveștile cu oameni, nu cu măști, poveștile cu oameni cu care publicul să se identifice. Vreau ca spectatorul să se poată transpune în acea poveste. Și-mi mai plac ochii spectatorilor după un spectacol bun, ochii care redescoperă teatrul. Acolo mi se pare mie pariul câștigat”, spune Vlad.
Mâine, o dată cu primăvara, Vlad Zamfirescu face 42 de primăveri împlinite. Să-i urăm multe, cât mai multe primăveri însorite, veri liniștite, toamne bogate și ierni de poveste în mulții ani care-l așteaptă în față. La mulți ani, Vlad!
