Actor de primă mână, cu roluri semnificative și până în 1989, dar cu o fabuloasă deschidere și o fulminantă ascensiune (mai ales în cinematografie) artistică după 1990, Răzvan Vasilescu este unul dintre cei mai solicitați actori de la noi, ajungând să joace chiar și în 3-4 filme pe an. Admirator, încă din copilărie, al marelui Jean Gabin, și-a propus, și se pare că a și reușit, să aibă acea simplitate cuceritoare ca a francezului, să fie cu fiecare rol altul, rămânând în același timp el însuși, ca marele Gabin.
S-a născut la 14 august 1954, în Ploiești, într-o familie care n-a avut nimic comun cu teatrul, cu tatăl profesor emerit de matematică și mama casnică. Cu toate astea părinții l-au încurajat și sprijinit în opțiunea sa de a intra pe tărâmul artei. De când era mic și până în pragul adolescenței petrecea multă vreme în fața televizorului văzând filme. Pe la 7-8 ani, i-a trecut pentru prima oară prin minte că ar vrea să devină actor, după ce l-a văzut pe Jean Gabin în mai multe pelicule.
A urmat cursurile liceului „Caragiale” din Ploiești (o vreme, profesor de matematică i-a fost chiar tatăl) și-a constatat că n-are nici o legătură cu matematica, cu fizica, în general cu științele exacte. După liceu, dă examen de admitere la teatru și pică. Totuși, înaintea viitorului examen vrea să-și verifice „potențialul artistic” și merge la Octavian Cotescu, căruia îi recită, în foaierul Teatrului Bulandra, poezia „Rică, fante de Obor” a lui Miron Radu Paraschivescu și un fragment din „Vicleniile lui Scapin” de Moliere.
Cotescu îl îndrumă spre profesoara Miketa Djuvara, care-l pregătește temeinic. La următorul examen interpretează un fragment din „Baia” de Maiakovsky, la jumătatea monologului spunându-i-se că este deja admis. Încă din timpul facultății face un rol excepțional în „Conu Leonida” și un altul la fel de mare (personajul Benevolino), într-un spectacol cu clasa, în „Romeo și Julieta”, pus în scenă de Cătălina Buzoianu.
După absolvire joacă la teatrele Giulești, Nottara și Bulandra în spectacole memorabile: „Căsătoria” (de Gogol), „Sfârșit de partidă” (de Samuel Beckett), „Scaunele” (de Eugen Ionescu), „Henric al IV-lea” (de Luigi Pirandello), „Colonelul Pasăre” (de Hristo Boicev), etc. În cinematografie a debutat cu „Un om în loden” (1979), a apărut în „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Faleze de nisip” (1983) ori „Vacanța cea mare” (1988), însă își dă adevărata măsură a valorii, un adevărat regal actoricesc, în filmul ”Balanța” (1992) al regizorului Lucian Pintilie.
Au urmat roluri de excepție în peliculele „Marfa și banii” (2001), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003) ori „California Dreamin’ (nesfârșit). Pentru unele dintre acestea a fost răsplătit cu 3 premii UCIN (pentru „Balanța”, pentru „Magnatul” și pentru California Dreamin”) și premiul Gopo pentru cel mai bun actor pentru California Dreamin’.
Mâine, reputatul actor împlinește „tânăra vârstă” de 64 de ani. Să-i urăm toate cele bune, multă, multă sănătate (tocmai s-a refăcut după o operație pe cord efectuată în urma unui infarct suferit la începutul acestui an), ani frumoși, zile senine, și să-i mulțumim pentru toate rolurile minunate din zecile de filme în care a jucat. La mulți ani, Răzvan Vasilescu!
