O ştim cu toţii, de aproape două decenii, ca fiind “prezentatoarea de la ora 5 de la ProTv”. Dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat în Anglia tuturor candorilor, segmentul de program al Oanei ar fi rivalizat de mult cu celebrul “five o’clock tea”.
Datorită frumuseții și farmecului ei chiar și știrile „rele” ori „cele care pot afecta emoțional telespectatorii” parcă se mai „îndulcesc” puțin, atunci când glasul cald și ochii albaștri ai știristei iradiază viu dincolo de ecran.
Născută la 22 februarie 1978, la Iași, încă de mică avea o fire băiețoasă, din moment ce, „printre păpuși, în dulăpiorul meu, stăteau la loc de cinste mașinuțele. Aveam ditamai colecția.
Pasiunea a rămas în continuare și, la 18 ani, abia am așteptat să-mi iau permisul de conducere. Mi-am dorit atât de mult să conduc, încât deja de la prima lecție de șofat mă simțeam pregătită pentru examenul auto”, își amintește Oana.
Ia pentru prima oară contact cu televiziunea, în 1997, prezentând o emisiune matinală, de-a lungul unui an de zile, la TVR Iași.
După alți doi ani, în anul 2000, intră în echipa stației locale ProTv Iași, unde se obișnuiește cu munca în platou, cu prompterul, cu camerele, considerând că: ”A fost pentru mine o școală foarte bună.
Acolo trebuia să fac de toate: teren, montaj, prezentare, live. Pot considera perioada petrecută acolo un fel de curs de specializare”.
După patru ani, căpătând experiență, dintr-o dată Iașiul devine prea mic. Ambițioasă, hotărâtă, știind care-i va fi drumul în viață, optează pentru venirea la București, cu gândul că proiectele personale și cariera aici pot fi pe deplin îndeplinite.
Participă la un casting și, din 800 de candidați, Oana a fost câștigătoare, împreună cu Cristian Leonte, care și el, tot de atunci, face parte din marea și puternica echipă de la ProTv București.
Așadar, este acceptată și, din anul 2004, ne face week-end-urile mai senine cu chipul ei luminos. Pariul cu ea însăși era câștigat.
Dezinvoltă, stăpână pe sine, n-a suferit de complexul provincialului „cu atât mai puțin în redacția noastră, unde cei mai mulți colegi sunt veniți de la stațiile locale. Și n-am avut accent de moldoveancă. Sunt om de echipă și am învățat că atitudinea înseamnă foarte mult și față de colegi și față de cei care mă privesc dincolo de sticlă”, spune Oana.
Doi ani mai târziu se căsătorește cu Cătălin Stoica, pe care îl cunoscuse deja de la Iași. La sfârșitul anului 2006, se cunună într-o biserică ortodoxă din Viena și pleacă în „luna de miere”, mai întâi la Bora-Bora, iar mai apoi în Los Angeles, unde vizitează cartierul vedetelor Beverly Hills și Universal Studios. În 2011, aduce pe lume un îngeraș de fetiță, frumușică foc, ca și mama ei, pe care o botează Erica, iar in 2019 devine mama pentru a doua oara nascand tot o fetita.
Cu adevărat, Oana Andoni are tot ce-și dorește: slujba visată, doua fetite minunate și un soț de nădejde.
Atât de plină este armonia sa familială, încât, câteodată visează „să ne retragem într-o căsuță de poveste, într-un cadru de poveste, departe de nebunia orașelor mari, mai aproape de natură, de adevăr, de simplitate și...să trăim fericiți împreună până la adânci bătrâneți”.
Astăzi, cunoscuta şi îndrăgita prezentatoare de ştiri împlineşte 43 de ani. Alături de milioanele de telespectatori care o urmăresc și de cei apropiați ei, să-i urăm la mulți ani și zile cât mai fericite. La mulți ani, Oana Andoni!