Caldă, dar energică în acelaşi timp, blândă, dar hotărâtă în luarea deciziilor, prezenţă agreabilă, cu zâmbet senin şi mult farmec, au fost vremuri când simpla sa prezenţă însenina şi molcomea discuţiile aprinse ale bărbaţilor ce se confruntau şi se băteau în doctrine şi opinii partinice ori personale prin studiourile televiziunilor.
În sfera politică, însă, s-a remarcat prin inițiativele sale de reglementare a transparenței publice. Să nu uităm că, grație ei, a fost votată legea accesului la informațiile publice și legea informațiilor clasificate. Tot ea a fost unul dintre inițiatorii legii lustrației, susținând de-a lungul vremii înlăturarea din viața publică a colaboratorilor fostei poliții politice.
S-a născut la 4 mai 1949, în Turda, și-a absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara. După facultate, a fost profesor de limba și literatura română la Școala generală Gurba, județul Arad, iar din 1975, timp de șapte ani, a fost asistent universitar la Universitatea Timișoara, urmând ca, din 1982 până în 1996, să fie cercetător științific la Institutul de Ligvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române.
După Revoluție, simțind că are „organ politic” (lucru cu care mulți dintre așa-zișii politicieni de azi nu se pot lăuda) și dornică să pună umărul, inima și mintea la construirea unei societăți noi, devine membru al Alianței Civice, în 1990, iar între 1991-1995 fiind membru în Consiliul Național al Partidului Alianței Civice, conducând Departamentul de Imagine și Relații Publice. Cum se înscrisese la liberali, din 1995 până în 1996 a condus Departamentul de Imagine și Mass-Media al PNL, fiind aleasă deputat de Caraș-Severin.
Timp de patru ani, până în 2000, a fost membru în Biroul Permanent al PNL și vicepreședinte pe direcția strategică în parteneriatul cu societatea civilă. Câștigă încă un mandat de deputat (2000-2004) de Caraș-Severin, este aleasă pe listele Alianței Dreptate și Adevăr deputat de București din partea PNL, fiind chiar ministru al Culturii și Cultelor în Guvernul Tăriceanu, în perioada ianuarie-iulie 2005.
În plină ascensiune politică, foarte populară, îndrăgită de masele de alegători, are însă parte de o întorsătură (neașteptată, nemeritată) a lucrurilor. O hârtie semnată pe când era cadru didactic la Timișoara, prin care dădea informații menite să asigure siguranța cetățenilor străini, „care nu a avut nici o secundă caracter de poliție politică”, este folosită de CNSAS pentru a o acuza de colaborarea cu Securitatea.
În vara lui 2006, PNL decide retragerea sprijinului politic pentru Mona Muscă, este exclusă din partid, urmând ca, în 2007, ea însăși să-și dea demisia din Parlament și din Partidul Democrat Liberal. De atunci, una dintre figurile cele mai îndrăgite din politică, a preferat să nu mai apară nicăieri și să nu se mai implice în niciun proiect politic. A rămas parcă aidoma stelei ce-i poartă numele în cunoscuta piesă a lui Mihail Sebastian, ascunsă ochiului și căutării, aflată prin calcul matematic numai!
Mulți membri marcanți ai defunctului PDL au făcut, în vara lui 2008, demersuri pentru ca Mona Muscă să renunțe la izolarea politică pe care și-a autoimpus-o, dar a fost zadarnic. Hotărârea de neimplicare a acesteia a rămas până acum de neclintit. Păcat însă că un politician de anvergura domniei sale lipsește din spațiul public, mai ales într-o vreme când guvernele care s-au succedat la putere au dat semne că nu pot “trece clasa”.
Astăzi, însă, dincolo de frământările, fricțiunile și balamucul politic, domnia sa împlinește 68 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii, clipe minunate petrecute alături de familie, cu speranța că o vom revedea iarăși „la lucru” în spațiul sinuos al politicii dâmbovițene. La mulți ani, Mona Muscă!
