Este o onoare pentru noi să anunţăm public că Mircea Ionescu Quintus celebrează centenarul în cursul zilei de mâine! În lunga sa existenţă a prins sfârşitul primului război mondial, perioada interbelică cu Bucureştiul considerat „Micul Paris”, cu cârciumioare la şosea, cu creier şi momiţe la grătar, cu „la bulivar, birjar!”, dar şi cu marile partide istorice, fiind membru PNL (cu sufletul şi convingera din 1936, dar „cu carnet” din 1945) din familie.
A prins desfăşurarea celui de-al doilea război mondial, a trecut prin perioada comunistă, mai întâi ca deţinut politic la Canal, mai pe urmă zâmbind şi făcând epigrame din vârful peniţei, apoi a prins Revoluţia din 1989, revenirea partidelor istorice pe scena politică a ţării, iarăşi reînscrierea în PNL, funcţii în partid şi-n Parlament, încheindu-şi triumfal activitatea ca Preşedinte onorific al PNL.
S-a născut la 18 martie 1917, la Herson (Ucraina), într-o familie de intelectuali, cu tatăl avocat şi fruntaş liberal, fost vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor, care a activat şi-a trăit toată viaţa în Ploieşti (la fel cum face astăzi şi sărbătoritul nostru). Încă de mic a fost mereu o zvârlugă printre picioarele celor mari, oameni politici cu greutate, care veneau în vizită la tatăl său, indiferent de ce „culoare”politică erau: ţărănişti, iorghişti, averescani şi chiar câţiva socialişti bătrâni şi romantici.
Când l-a întrebat pe tată-său de ce nu vin şi liberali, acesta i-a replicat că se vede cu aceştia la clubul lor, însă la cluburile celorlalţi nu se duce, aşa că îi primeşte în casă ca pe nişte prieteni. De atunci a învăţat că în politică nu trebuie să ai duşmani, ci adversari. Modelul său de om politic a fost, în tinereţe, I.G.Duca (prim-ministru liberal, asasinat de legionari în 1933) care venea des în casa lor. Motivul? „Mă duc la Quintus pentru că are un obicei bun – nu-şi pune copiii să spună poezii!”
Deşi în studenţie a fost tentat de nebunia care cuprinsese toate universităţile cu mişcarea legionară, a rezistat tentaţiei şi şi-a zis că este obligaţia lui să ducă mai departe valorile liberale reprezentate prin însuşi tatăl său. Atrage însă mânia legionară, atunci când vorbeşte la dezvelirea statuii lui I.G.Duca, condamnând public asasinatul politic, însă le scapă printre degete, fiindcă, în 1940, când legionarii au preluat puterea, el era la Iaşi.
Nu scapă însă de „mânia proletară” pornită cu venirea comuniştilor, care condamnă ataşamentul său faţă de monarhie şi liberalism şi care, după o caricatură de proces, îl trimite la Canal ca deţinut politic. Aici este vecin de pat cu nepotul lui Maniu şi împarte (temporar) patul cu fratele lui Radu Câmpeanu, Toma Câmpeanu, singurul care-i încuraja mai tot timpul. Va fi însă eliberat şi lăsat să-şi practice meseria de avocat în Baroul Prahova, până în 1987.
Pe lângă profesia de avocat, ca o descătuşare lăuntrică şi ca un exerciţiu al fanteziei şi umorului, începe să scrie epigrame, fiind considerat cel mai mare epigramist al perioadei contemporane. Vine apoi Revoluţia şi cu ea noua posibilitate de a reintra în circuitul politic al vremii noi. O ia de la capăt, se reînscrie în PNL şi, între 1990-1993 devine vice-preşedinte al Partidului Naţional Liberal, urmând ca, între 1993-2001, să ajungă preşedinte al partidului. Între 1991-1992 este Ministrul Justiţiei, iar, timp de trei ani, 1997-2000, conduce Senatul din funcţia de Preşedinte. În momentul de faţă este preşedintele onorific al PNL.
Astăzi, preşedintele de oanoare al PNL va fi decorat de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, cu ocazia aniversării a 100 de ani de viaţă, unde va primi Steaua României în grad Ofiţer „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia la viaţa democratică din România, pentru dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere politice, precum şi pentru exemplul de conduită civică”
Aşadar, mâine, cunoscutul şi reputatul om politic va împlini 100 de ani de viaţă trăită în vâltoarea atâtor timpuri. Să-i urăm să se bucure de tot ce poate fi mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, viaţă cât mai lungă şi să-i mulţumim pentru tot binele pe care a încercat să-l facă pentru naţia română. La mulţi ani, Mircea Ionescu Quintus la 100 de ani!
