Actor ajuns la deplina maturitate a actului artistic, consfințit prin însuși talentul său risipit prin rolurile jucate în teatru și film, notat și etichetat de mari regizori și actori ai scenei internaționale drept unul dintre cei mai mari actori români, iubit de publicul autohton și lăudat „la vârf” de critica de specialitate, Mircea Rusu își împlinește destinul trasat de soartă, pe scenă ori pe marile ecrane, cu aura pozitivă a celui ce și-a înțeles menirea și nu vrea să dezamăgească în nici un chip „investiția” divină cu care a fost binecuvântat.
S-a născut la 28 iunie 1956, în Săcele, județul Brașov, din tată „moț”, tehnician specializat în industria prelucrării lemnului, și mamă macedoneancă, din Constanța. Cum părinții s-au opus ideii de a face teatru, instinctiv, conștient sau programat (cu gândul de a călca pe urmele tatălui), după liceu, inițial, a urmat cursurile Facultății de Construcții Silvice din Brașov, până în anul II de facultate.
Simțind, însă, că nu are chemare pentru acest domeniu, își face un plan de fugă în America. Numai că, înainte de ajunge în acest punct, la acestă cotitură esențială a vieții, avusese niște „semnale” că ar fi potrivit pentru teatru. Care? În timpul liceului juca teatru la Casa de Cultură, sub îndrumarea actorului Ion Jugureanu. Mai mult! Încă din clasele gimnaziale, învățătoarea sa din Brașov îi alimentase constant acestă pasiune.
Peste toate, dacă la 10 ani, fusese la multe spectacole de teatru în Brașov, peste puțină vreme avea să vadă la București două piese care-l vor marca definitiv: „Visul unei nopți de iarnă”, cu Silviu Stănculescu și Mariana Mihuț, și „Oamnei și șoareci”. La 17 ani , lua Premiul pentru cel mai bun actor, la categoria „amatori”, pentru rolul „Adolescentul”, din piesa cu același nume a lui Horia Lovinescu, jucată la Casa de Cultură din Săcele. Drumul în viață, „cărarea galbenă”, ca-n Vrăjitorul din Oz, era deja trasat.
Astfel, după doi ani de silvicultură, înainte de pasul spre America, se hotărăște să dea examen la teatru, sub semnul lui „ce-o fi, o fi!”, cu gândul că nu are nimic de pierdut. Mai ales că erau 250 de candidați, pe 2 locuri! Dar...stupoare, frenezie, exaltare: ia examenul cu „monologul” din piesa „Îngrijitorul”, de Harold Pinter, și câteva strofe recitate din „Toma Alimoș”. Destinul își spusese cuvântul.
Uită de America, se dedică trup, suflet și minte teatrului și filmului românesc (și nu numai), se căsătorește cu sensibila, fermecătoarea, inteligenta, spontana realizatoare de emisiuni Tv, critic de teatru și film, Marina Constantinescu, având împreună un copil minunat, Luca, acum în pragul majoratului. Și dacă tot a rămas în România, și dacă tot l-a înzestrat Cel de Sus cu talent şi vocaţie, s-a gândit că este de datoria sa să instruiască, să formeze şi să iniţieze tineri actori în tainele meseriei, astfefl încât a ales (şi) profesoratul (pe lângă actorie) la UNATC.
Ce-şi sfătuieşte studenţii? “În primul rând le recomand studenţilor mei să nu se grăbească, să aştepte să li se ofere şansa de a fi aleşi într-un proiect, să nu-şi piardă nădejdea, dar în acelaşi timp nici să stea, să fie pregătiţi pentru un viitor apropiat. Să-şi păstreze încrederea, forma fizică şi cea psihică şi să nu depună armele niciodată. Le spun că îi aşteaptă o viaţă grea pentru că, în zilele noastre, această meserie nu mai are aceeaşi însemnătate ca pe vremuri. A fi actor, astăzi? De multe ori mi se pare că suntem nişte oameni doar acceptaţi în societate, toleraţi, cu o atitudine care provoacă crize adânci în existenţa unui actor”.
Astăzi, viața, îl binecuvântează cu cel de-al 62-lea an al existenţei, dăruindu-i cu generozitate ce este mai simplu în lume, mai dorit și mai de preț: o familie, o carieră și sănătate pentru toți. Să-i urăm, la rându-ne, multe bucurii alături de cei dragi, împliniri, roluri care să-l reprezinte, și să-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru teatrul și filmul românesc. La mulți ani, Mircea Rusu!
