Sucit şi răsucit de viaţă, dar niciodată înfrânt de mârşăvia vremurilor pe care le-a trăit, considerat drept unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori ai anilor 70-80, a făcut filme care nici atunci şi nici acum nu pot fi trecute cu vederea, filme care rămân repere în istoria cinematografiei româneşti. La multe dintre ele a fost şi regizor şi scenarist şi actor, fapt care a dat o “viziune de ansamblu” şi o gândire unitară, fără fisură, a peliculelor realizate.
S-a născut la 7 aprilie 1943, în orașul Hotin (azi în Ucraina), dar cum Basarabia a fost cedată Rusiei, familia sa se refugiază în România, la Câmpulung-Moldovenesc. Rudele, care au rămas pe loc, au fost deportate și exterminate în lagărele din Siberia.
Această tragedie va constitui subiectul romanului „Strigoi fără Țară”, apărut în 2001. Inițial, deși n-are nicio chemare pentru muzică, părinții îl îndeamnă să studieze vioara. O face, fără tragere de inimă.
În anul 1957, se mută la Iași și este înscris la Liceul Național. Fire rebelă, irascibilă, îl bate pe un copil care a îndrăznit să-l înjure (întâmplător, fiul Primului Secretar de Partid al Județului), scandalul e uriaș, este exmatriculat, iar cadrele didactice îi prezic un viitor întunecat, de pușcăriaș.
Se transferă la Liceul „Costache Negruzzi”, renunță la vioară, se mută de la clasa de Real (stă prost cu matematica) la una de Uman și declară că se pregătește pentru medicină.
În pragul admiterii se îndrăgostește de teatru, renunță la presupusa medicină, spre disperarea părinților, și dă la actorie. Pică examenul și, pentru a se salva de armată, dă la Filologie și intră nesperat la Limbi Străine.
În anul III se retrage din facultate, pentru a susține un nou examen la teatru. Pică iar. Revine la Filologie, joacă în câteva piese de teatru pentu amatori, absolvă facultatea,dar renunță la cariera de profesor, pentru a mai încerca o dată la Actorie. Eșec. Încearcă și la Regie de Film, la fel!
Ca să aibă din ce trăi până la examenul care urma peste un an, se angajează ca profesor suplinitor la două licee. Altă vară, alt eşec! Însă în toamna aceluiaşi an, 1965, este, în sfârşit, admis la Secţia de Regie a IATC, din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1969. Urmează o perioadă grea, cu lipsuri materiale.
Debutează la fel de greu, cu pelicula "Cursa", în 1975, film făcut după un scenariu străin. Îl vrea "mai altfel", mai adaptat la realităţile din acea vreme, dar propunerile îi sunt respinse. Crește valoric de la film la film, participă la festivaluri, ia premii, îi sporește autoritatea, imaginile au calitatea de a prezenta o realitate nefalsificată, scenele sunt îndrăznețe (ca limbaj, situație și erotism), însă asta atrage nemulțumirea aparatului de stat.
Noi greutăți în aprobarea altor scenarii, din nou lipsuri și lungi perioade de nelucru. Are excese de furie și acte de disidență (își aruncă ostentativ carnetul de partid) atunci când „Glissando” era pe punctul de a fi distrus.
Nici după 1990 nu are un „traseu” lin și prosper. Filmele realizate (mai multe ca pe vremea comunismului) nu ajung la public, sunt slab difuzate, de parcă cineva și-ar fi propus din nou să-l marginalizeze.
Ajunge să șomeze mai mult ca înainte și, din disperare, ca să-și umple timpul sau din dorința de a deveni „o voce” și nu un spirit resemnat, începe să scrie. Astfel, din 1997, de la volumul „Pisica ruptă”, și până acum, aproape anual a scos fie romane, fie piese de teatru, fie nuvele, fie proză scurtă.
De-a lungul carierei a regizat filme care au făcut mare vâlvă la vremea lor: „Cursa”, „Ediție specială”, „Probă de microfon”, „Vânătoarea de vulpi”, „Glissando”, „Iacob”, etc. și filme, după 1990, care merită văzute sau revăzute: „Patul conjugal”, „Această lehamite”, „Senatorul melcilor”, „Legiunea Străină”, „Sistemul nervos”, etc.
A fost scenarist pentru toate, iar în unele a jucat și ca actor. Cam ăsta a fost până acum destinul zbuciumat al unuia dintre cei mai mari, mai îndrăzneți și mai originali regizori și scenariști ai noștri.
Astăzi, Mircea Daneliuc împlinește 79 de ani, ani trăiţi cu aceeaşi constantă energie, ca-n vremea debutului în cinematografie. Să-i urăm multă sănătate, bucurii și tot ce-și dorește, să se împlinească! La mulți ani, maestre!
