”Sunt o visătoare profesionistă”, se autodefinea, într-o vreme, actrița, cântăreața, pianista, regizoarea, Alice Barb. Însă, oricât de adânc i-ar fi fost visul, nu s-ar fi gândit că o să ajungă să parcurgă și să aprecieze perioada pandemică a teatrului online. ”Era mai greu fără teatru online..Este un alt tip de teatru. Dar a fost singura cale de comunicare. Fără ea, am fi murit demult. Lecția online-ului nu va fi uitată, după ce vom reveni la sălile pline și la contactul direct cu publicul. suntem obligați să ținem cont de comunicarea online și să o folosim în beneficiul culturii”. Să seprăm și să visăm cu toții, odată cu d-na Alice Barb, că, în curând, teatrul va avea ușile deschise și absolut toate locurile ocupate.
S-a născut în 14 februarie 1963, la Hunedoara. Cel care a hotărât ca toată viața să poarte numele de Alice a fost fratele său care, la 5-6 ani citea „Alice în Țara Minunilor” și-a spus mamei, cu toată candoarea copilăriei pe chip și în glas, că n-o să-și iubească sora, dacă n-o s-o cheme Alice.
A urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca (părinții au susținut-o tot timpul în demersurile ei în ceea ce privește împlinirea profesională, ba, încă, i-au cumpărat un pian la vârsta de 4 ani), a făcut studii de pian și canto clasic și este licențiată în Artele Spectacolului la UNATC București: secția actorie, 1990-1993, clasa Dem Rădulescu, secția regie, 1993-1997, clasa Cristian Hodji-Culea.
Ca actriță a jucat pe scenele teatrelor „Valea Jiului” din Petroșani, „Ion Creangă”, „Bulandra” și „Odeon” din București, iar ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat Oradea, Theatrum Mundi și Teatrul Național București.
Profitând și de cealaltă valență a sa, cea muzicală, în 2006, organizează festivalul Mozart în Bucovina, unde montează spectacolele: „Scrisorile lui Mozart”, „Mozart și Salieri” de Pușkin și „Amadeus” de Peter Shaffer.
Muzeul Național George Enescu din București îi găzduiește spectacolul „Christine van Beethoven” de Eric-Emmanuel Schmitt, iar la Teatrul Luceafărul din Iași pune în scenă „Trei povești cu zmei”, după „Antologia Zmeilor”, de Mircea Cărtărescu.
În 2011 montează la Opera din Brașov opereta „Liliacul”, iar în 2013 montează opera „Turandot” de Puccini.
Pentru întreaga activitate desfășurată, ca o încununare a efortului și talentului, primește peste 20 de premii, dintre care: Premiul pentru Regie al Consiliului Britanic la Galele UNITER 2001, pentru „Cartofi prăjiți cu orice”, montată la Teatrul Odeon.
În 2009 este distinsă cu Premiul pentru Cel mai bun regizor la Galele Consiliului de Cultură al Primăriei Municipiului București, pentru regia spectacolului „Hotelul dintre lumi”, pusă în scenă la Teatrul Mic.
Însăși Președinția României îi decernează, în 2005, Meritul Cultural, Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru „My Fair Lady”, montat la Opera Națională din Constanța.
Își aduce adesea aminte că profesorul ei, regretatul Dem Rădulescu, avea o vorbă: „Nu poți să dai decât ce ai. Ai bucurie când joci, dai bucurie. Nu ai, n-ai ce dărui”. Dar Alice Barb dăruiește oamenilor bucurie de două decenii și mai are încă mult de dăruit.
Astăzi, Alice (în “ţara minunilor” numită România) împlineşte 59 de ani. Drept pentru care îi prezentăm omagiile noastre, îi mulțumim pentru ce a făcut pentru teatrul românesc și pentru tot ceea ce mai are de făcut şi, cum mâine este şi ziua de naştere a soţului ei, actorul George Ivaşcu, le urăm amândurora multă sănătate cu multe împliniri. La mulţi ani, Alice Barb!
