Indiscutabil, este una dintre cele mai bune voci din istoria rock-ului românesc, voce bărbătească, puternică, amplă, „haiducească”, ceea ce îl face un fel de Ian Gillan al nostru, ori un fel de Paul Rodgers sau David Coverdale. A fost solistul vocal al celei mai importante trupe rock de la noi, Phoenix, și chitarist și solist vocal al altor câteva formații extrem de îndrăgite: Pasărea Colibri, Abra și Pasărea Rock (unde cântă astăzi), asta fără a mai pune la socoteală impresionanta sa carieră solo.
S-a născut la 31 iulie 1949, în Timișoara, într-o familie cu modeste posibilități materiale. Debutul său muzical nu se face nici în cluburi de rock, nici în case de cultură și nici măcar pe o scenă improvizată, ci într-un tramvai din Timișoara, pe când avea 3-4 anișori. În casa în care locuia cu familia la acea vreme, la etaj, aveau o vecină care era pasionată de muzica clasică. Ascultând-o zilnic, învățase binișor arii celebre de operă. Și, pe când se întorcea cu mama de la grădiniță, în tramvai l-a apucat cântatul.
S-a pornit și dă-i înainte cu ariile din opere, cât îl ținea glasul! Fâstâcită de gălăgia pe care o provoca, mama tot încerca să-i pună mâna la gură, să-i oprească avântul sonor. El nimic!, îi da înainte vitejește. La un moment dat, vatmanul deschide ușa de la „cușca” lui afumată și se adresează mamei: „Doamnă, p-ăsta cântăreț îl faceți!” „Doamne, ferește!”, se grăbește mamă-sa să zică, fără să știe că micuțului Mircea îi fusese deja horărât destinul.
Mai târziu, prin anii 70, cânta deja ca folkist în cluburile din Timișoara. Cu această ocazie este văzut de Nicu Covaci și Gunther Reiningen, este cooptat în grupul Phoenix și devine „vocea” cu care este înregistrat primul album al trupei: „Cei ce ne-au dat nume”, apărut în 1972. Urmează LP-urile „Mugur de fluier” (1974) și „Cantafabule” (1975), considerat până astăzi cea mai importantă operă rock a vreunei trupe de la noi. Tot la ultimul LP apare, pe lângă componența de bază, carismaticul Ovidiu Lipan Țăndărică la tobe.
Între el și acesta a fost întotdeauna o amuzantă rivalitate amicală, fiindcă Mircea, frumușel fiind (și cântând în față, spre disperarea lui Țăndărică, care avea tobele în spate și nu era prea vizibil), admiratoarele roiau în jurul lui. Unele îl asaltau pentru autografe, altele dormeau cu albumele formației sub pernă, iar altele (cum nu existau mail-uri sau sms-uri), îi scriau saci de scrisori.
Așa cum se știe, în primăvara anului 1977, în afară de Baniciu, toți ceilalți membri Phoenix fug din țară ascunși în boxe. Din acest moment, că a vrut sau nu, Mircea Baniciu se vede obligat să-și continuie solo cariera muzicală. A rămas același vocalist de excepție, suplinind aproape de unul singur absența celorlalți foști colegi, ostoind publicul de dorul de Phoenix.
Scoate apoi, până în 1990, câteva LP-uri marca Baniciu: „Tristeți provinciale” (discul cu mapa galbenă), „Ploaia”, ”Secunda 1”, extrem de bine primite de melomani. Din 1993, timp de un deceniu, cântă în nou înființata formație Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici. Momentan, alături de Kappl și Țăndărică (nucleul de bază), formează trupa Pasărea Rock.
Astăzi, îndrăgitul solist vocal împlinește 69 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, sănătate, ani fericiți, împliniri, și să-i mulțumim pentru toate piesele cântate, care ne-au bucurat atâția ani. La mulți ani, Mircea Baniciu!
