A fost o vreme când avea lumea la picioare, când își putea face un rost în orice altă țară ar fi dorit, dar nu!, el s-a întors în România simțind că numai printre ai lui poate fi împlinit și mulțumit. Are un respect aparte pentru cei din jur, primind același respect, prețuire și dragoste din partea celorlalți. De aceea îi vedeți tot timpul vesel, optimist, pus mereu pe mici ghidușii. Este Moșu al nostru, cel care într-o vreme a cucerit lumea!
S-a născut la 10 aprilie 1970, în Ploiești. Despre copilărie își amintește că era „liber”, asta însemnând că avea timp și „dispoziție” pentru colindat și făcut năzdrăvănii. N-a furat cireșe, se ducea la ștrand și făcea „expediții” în jurul orașului. Apoi intra, împreună cu prietenii, în Combinat și-i alergau paznicii. Dar cel mai mult îi plăcea să meargă cu trenul, pe care-l lua din mers și sărea din mers. Azi, cu judecata matură de acum, nu recomandă nimănui asta.
La box a ajuns (probabil ca mulți alți boxeri) după o bătaie între copii. A intrat prima oară într-o sală de box, la 14 ani, în 1984, și n-a mai părăsit acest univers preț de 20 de ani. Mama sa n-a știut multă vreme că el se antrenează la clubul Prahova Ploiești, până a venit odată acasă cu nasul roșu...În 1985 câștiga „Cupa 23 August”. A fost primul său trofeu în box.
Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Trecând la seniori, a obținut cinci titluri naționale între 1992 și 1997. Câștigă medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996 și devine campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. După un asemenea palmares, pasul de la amatori spre boxul profesionist aproape că se impunea de la sine. Astfel, în 1977, semnează un contract cu clubul canadian Interbox. I se deschide calea spre a cuceri lumea și-a deveni cunoscut pe mapamond.
Pe 5 ianuarie 2002 cucerește titlul de campion mondial la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, urcă din nou cu acestea în ring și-l mai bate o dată. În schimb, a avut de furcă, furat fiind și de arbitri, cu americanul Paul Spadafora în marele meci contând pentru unificarea titlurilor WBA și IBF la categoria semi-ușoară. Arbitrii au dat egalitate, deși Moșu a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori.
Din păcate ia în greutate și, pe 24 octombrie 2003, pierde titlul de campion mondial WBA, meciul împotriva panamezului Miguel Callist fiind anulat la cântarul oficial. Se retrage după lupta pierdută împotriva celebrului Arturo Gatti, de pe data de 24 iulie 2004. La sfârșitul lunii noiembrie 2012 îl înlocuiește pe Rudel Obreja la președinția Federației Române de Box.
Așa s-a derulat cariera sportivă a unuia dintre cei mai iubiți și respectați pugiliști români. Fire veselă, deschisă, mereu cu zâmbetul pe buze și o poantă în buzunar, acum, îndrăgitul boxer poate fi găsit mai tot timpul la Pub-ul său din Ploiești. Vorbește cu toată lumea, dă autografe, strânge mâini, înconjurând cu simpatie și respect pe oricine îi trece pragul.
Dictonul său a fost „tot timpul trebuie să-ți depășești limitele”. Boxul l-a învățat că, deși există momente grele în viață, dacă lupți, poți ieși învingător, Și-a ieșit. Doroftei are de mulți ani o familie frumoasă, are copii frumoși și o soție pe care o iubește, de 20 de ani, ca la început.
Astăzi este ziua sa de naștere. Să-i urăm cu mare drag multă sănătate, bucurii, fericire alături de cei dragi și să-i mulțumim pentru toate victoriile reputate pentru România și pentru că ne-a făcut să fim mândri că suntem români și că-i suntem contemporani. La mulți ani, Leonard Doroftei!
