Actor excepțional al teatrului și filmului românesc, Ion Caramitru va fi, se pare, singurul artist al nostru care va intra, fără doar și poate, atât în pleiada marilor actori români, cât și în cărțile de istorie ca personaj important al Revoluției și mai apoi ca politician, fost Ministru al Culturii.
Azi, pe oricine ai întreba ce știe despre Caramitru ar răspunde: a făcut un rol de referință în Hamlet, recită ca nimeni altul Eminescu, a fost profesorul Socrate în „Liceenii” și-a apărut primul la televizor (alături de Mircea Dinescu) la Revoluție, rostind, printre altele, celebra și mult discutata replică „Mirceo, fă-te că lucrezi!”.
S-a născut la 9 martie 1942, în București, într-o familie de aromâni veniți din Cadrilater, în anul 1940. Școala generală și liceul le-a făcut la „Mihai Eminescu”, pe Calea Rahovei, liceul absolvindu-l în anul 1960.
A urmat apoi cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, absolvind în 1964.
Încă din facultate, din anul II, a început studiul la „Hamlet”. În anul III a pregătit în primul semestru un act, în al doilea alt act, urmând ca la sfârșitul anului IV să susțină examenul de stat cu „Hamlet”.
L-a jucat apoi pe scenă, în regia lui Costache Antoniu, la Studioul Casandra, în 1963, ca să- reia, după 20 de ani, la Teatrul Bulandra, în regia lui Alexandru Tocilescu.
De-a lungul carierei a avut roluri principale în piese semnate de autori precum William Shakespeare, A.P.Cehov, Luigi Pirandello, Georg Bruchner, Bernard Shaw, Alfered de Musset, etc.
A colaborat cu mari regizori ai scenei românești precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Ștefan, Radu Paraschivescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.
În cinematografie, în zecile de pelicule în care a apărut, a făcut roluri importante în producțiile: „Pădurea spânzuraților”, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă”, în regia lui Stere Gulea, „Ecaterina Teodoroiu”, „Ștefan Luchian”, „Bietul Ioanide”, iar, după 1990, în peste 10 filme străine, culminând cu minunatul rol Contele Fontana din „Amen” (2002), în regia lui Costa Gavras.
Pe de altă parte, întâmplarea sau destinul i-au pregătit un rol major pe scena vieții, aducându-l în primele rânduri ale Revluției, mai apoi, proiectându-l, o vreme, pe cea mai înaltă treaptă a politicii, la nivel de ministru.
Astfel, după căderea regimului Ceaușescu, a fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, apoi în CPUN, unde a ocupat funcția de vicepreședinte, membru PNȚCD, ministru al culturii (12 decembrie 1996-28 decembrie 2000) în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu și vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii.
Din 1990 este președinte al UNITER, iar, din 2005, ocupă funcția de director al Teatrului Național din București.
Aflat într-o excelentă formă fizică și într-o efervescentă stare psihică, la fel ca în anii 90, cu îngăduința timpului, care pare să nu-l fi altins, Ion Caramitreu împlinește, mâine, 79 de ani.
Să-i urăm cu drag și bucurie multă sănătate, zile frumoase și o liniștită toamnă a vieții. La mulți ani, maestre!
