Cu o carismă aparte, ardelean “pur-sânge” iubit necondiţionat de toată naţia, apreciat şi încă aşteptat în multe filme şi piese de teatru, Dorel Vişan ne-a bucurat de peste jumătate de secol cu talentul său incontestabil şi cu prestaţia sa socială demnă, de om al cetăţii, dincolo de orice mascaradă politică.
Cine l-a văzut în „Iacob” a înțeles care este cu adevărat comportamentul și psihologia omului aflat în situații limită. Cine l-a văzut în „Un bulgăre de humă” s-a bucurat că a existat în lumea noastră un Ion Creangă blând și bun ca pâinea caldă.
Cine l-a văzut în „Moromeții” a priceput mentalitatea și filosofia de viață a țăranului din sudul țării. Iar cine l-a văzut în „Senatorul melcilor” a înțeles că a trecut degeaba un sfert de veac de la marile promisiuni politico-economico-sociale.
Dar astea sunt roluri, mari roluri, însă omul Dorel Vișan nu este plămădit numai din suma rolurilor interpretate în film și nici a celor jucate pe scenele teatrelor, ci este definit și de volumele de versuri „De vorbă cu Domnul” , „Vremea cireșelor amare”, „Păcate...” și „Psalmi”, în care caută, găsește și arată un alt mod de apropiere de Creator.
Ba mai mult! Prin educația primită, prin credința asumată și prin cuvântul rostit este cel care pendulează necontenit între Dumnezeu și neamul său, vorba lui Țuțea!
S-a născut la 25 iunie 1937, în satul Tăușeni, județul Cluj, într-o familie de țărani, cu frați mai mari și sarcini de gospodărie bine trasate, în spiritul bunei organizări a comunității rurale.
Astfel, la vârsta de 6 ani, era cu mieii la câmp în tovărășia unui bătrân, Crețelu, ajuns la vârsta de 90 de ani, însă la mintea unuia de 6 ani! N-a văzut tren și nici drum pietruit până la vârsta de 11 ani, la vârsta de 14 ani fiind deja plecat de acasă la școli de specializare.
Copilăria îi este însă marcată de faptul că Dumnezeu era mereu prezent în cugetul, simțirea și firescul oamenilor. Nimic nu se făcea fără Dumnezeu.
Era prezent în binecuvântarea fiecărei dimineți, în binecuvântarea bucatelor, și când se punea masa și când se ridica masa, mai apoi în toate rugăciunile de seară. De aici a avut, poate, permanenta aplecare de a scrie versuri religioase.
A făcut o școală de specializare de educație fizică, a fost profesor trei ani, a făcut armata, a jucat în trupe de teatru de amatori și încurajat, a dat la ATF.
N-a intrat din prima, a muncit mai mult, și-a intrat anul următor. A terminat facultatea în 1965 și-a fost angajat ca actor la Teatrul Național din Cluj.
Debutează pe marele ecran în filmul „Trecătoarele iubiri” (1974), apoi în „Păcală”, urmând să arate cu adevărat ce poate, patru ani mai târziu, în pelicula „Între oglinzi paralele”.
În anul 1987, Mircea Daneliuc l-a distribuit în filmul „Iacob”, vestea despre el și acest film ajungând până în America, pe paginile cotidianului The New York Times. Au urmat „Moromeții”, „Senatorul melcilor”, „Magnatul” și multe alte filme, dintr-un total de peste 70 jucate. A fost decorat și laureat cu numeroase premii, pe deplin meritate.
Astăzi, însă, viața însăși îl premiază cu încă un an adăugat, ducându-l în pragul vârstei de 82 de ani. Să-i urăm ani frumoși și de acum înainte, multă sănătate, fericire, bucurii lângă cei trei băieți ai săi și să-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru teatrul și filmul românesc. La mulți ani, maestre!
