Faptul de a fi soțul Lamiei Beligan, fiica marelui actor Radu Beligan, nu-l face nici mai bun, nici mai rău regizor și nici n-a influențat cariera sa socială și profesională, cum vor unii cârcotași să lase să se înțeleagă. Bucuria și postura de a fi oricând, teoretic măcar, în preajma uriașului Radu Beligan, nu e însă puțin lucru, experiența îndelungată a acestuia din urmă putându-l influența pozitiv în comunicarea și lucrul cu actorii ori putându-i da idei sau sugestii în montarea unor acte sau scene dintr-o piesă.
S-a născut la 13 martie 1952, în București, într-o familie de români veniți din Basarabia, după anul 1944. Copilăria i-a fost liniștită (al doilea război mondial rămăsese undeva în urmă), dar nu foarte îndestulată, fiindcă țara însăși nu se însănătoșise și nu intrase încă în avântul economic de mai târziu. A absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava” (Liceul Nicolae Bălcescu) și, cum încă de la vârsta de 15 ani visa deja la ce va deveni, a dat examen și-a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1976.
Primul loc de muncă, tot în același an 1976, desemnat fiind șef de promoție, a fost la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iași. S-a întors în București și , între anii 1980-1991, a lucrat ca regizor artistic la Teatrul Mic. Între 1991 și 1993 a fost Director General al Direcției Generale a Instituțiilor de Spectacole, iar, între 1998 și 2002, Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Societății Române de Televiziune. De fapt, a fost singurul președinte al TVR care și-a dus mandatul până la capăt.
Dintre spectacolele pe care le-a regizat la teatrele din Iași, București, Craiova, Cluj, Timișoara, Brașov, Satu Mare sau Târgu Mureș trecem câteva în revistă: „Acești nebuni fățarnici”, de Teodor Mazilu; „Tango”, de Slavomir Mrozek; „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki; „Trei surori”, de A.P.Cehov; „Mitică Popescu”, musical după Camil Petrescu; „A 12-a noapte”, de Shakespeare; „Electra”, de Sofocle; „Mobilă și durere”, de Teodor Mazilu; „Ferma animalelor”, după George Orwell; „Scamatorul din Brooklyn”, de Woody Allen; „Fazanul”, de George Feydeau. Ca o recunoaștere a muncii bine făcute, în anul 2012, a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Astăzi, cunoscutul regizor împlinește 64 de ani. Să-i urăm prietenește clipe frumoase alături de cei dragi, sănătate, bucurii și cât mai multe piese montate, care să extazieze și să electrizeze publicul spectator. La mulți ani, Cristian Hadji-Culea!
