Dacă tatăl său, Zsolt Kerestely, a îmbogățit peisajul muzical românesc cu unele dintre cele mai frumoase piese „Copacul” (magistral interpretat de Aurelian Andreescu), „Lumea de dragoste” interpretată de Angela Similea) ori „Tăcutele iubiri” (cântată de Eva Kiss), nici fiul, Andrei Kerestely, nu s-a lăsat mai prejos. Ba încă, având în vedere vârsta și cunoștințele muzicale, fiul este pe cale să-și întreacă tatăl. Ceea ce nu ar fi decât benefic pentru muzica ușoară românească.
Compozitor și orchestrator, Andrei Kerestely a trăit, încă din copilărie, în universul fascinant al studiourilor de înregistrări, aproape rupt de vârtejul vieții cotidiene. „Am venit pe lume și am crescut cu muzica în casă, iar meseria tatălui meu, pe de o parte compozitor, pe de altă parte inginer de sunet și regizor muzical pe atunci la studiourile muzicale din Radio și TVR, m-a fascinat și cucerit deopotrivă”, spunea Andrei.
Născut la București în 15 februarie 1971, învăluit tot timpul în armonii, sunete și sonorități drumul său în viață nici nu putea fi altul decât tot în această minunată sferă acustică, pe care o simte în fiecare fibră, în fiecare celulă a corpului său. O vreme, după 1990, a plecat în Germania, unde a studiat și lucrat tot în domeniul muzicii, preț de cinci ani. A revenit în țară, în 1998, și-a început să lucreze cu numeroși soliști importanți, creând o muzică de care și tatăl său este mândru.
Oricum, premiile obținute stau chezășie și vorbesc de la sine: în 1990, la Festivalul București, a câștigat Premiul I cu Laura Stoica; la Mamaia, în 1998, a obținut Trofeul cu „Balada timidului etern”, interpretată de Gabriel Cotabiță; în 2002, a obținut două premii cu „O singură noapte”, în interpretarea lui Adrian Enache, iar în 2007 a luat Premiul de Creație cu „You Took My Soul”, cântată de Luminița Anghel.
De la înălțimea compozitorului și sunetistului, care are solide studii muzicale, în totală cunoștință de cauză, realizează că piața muzicală românească este invadată de subproduse, multe făcute pe calculator de niște „cârpaci” cu aere de artiști. „Atâta timp cât nonvaloarea este ridicată la rang de virtute, așa-zisa muzică înseamnă un beat, niște rime și onomatopee, iar oricine se poate declara compozitor sau artist. Ei bine, eu nu mă pot identifica cu așa ceva! Să nu credeți că sunt rău! Sunt doar observații pertinente ale unui om de muzică cu urechile maltratate zilnic!”, se confesa cu ceva timp în urmă Andrei.
El este cel care își dorește ca totul, inclusiv muzica, să se întoarcă la o stare de normalitate, la o revenire la lucrurile așezate cu înțelepciune de veacuri, la tradiții. „Îmi doresc din tot sufletul o întoarcere, o revenire la nivel global chiar. Să ne întoarcem la tradițiile noastre, la valorile noastre, să devenim mai buni, mai pașnici, mai calzi. Să zâmbim mai mult. Și să-i facem și pe alții să zâmbească. Să ne facem timp pentru noi și cei dragi nouă”
La unison cu dorința sa, alături de cei dragi lui, îi urăm la mulți ani, muzică bună și un univers sonor fericit alături de familie. La mulți ani, Andrei!
