Senzuală şi provocatoare, actriţă cu real succes, cu adevărat frumoasă, Alexandra Dinu se bucură de o mare simpatie la noi, dar şi în Italia, ţara de adopţie unde a jucat în peste 15 filme şi seriale de televiziune, şi mai nou, de ceva vreme, în America.
Dacă nu ştiaţi, cu șapte ani în urmă, după 17 ani petrecuţi în Italia, Alexandra s-a mutat în Los Angeles, nu de alta, dar să-i fie mai la îndemână să bată la porţile Hollywood-ului. Iar acestea i s-au deschis.
La propriu, fiindcă, nici n-a ajuns bine, şi a şi apărut în două producţii importante, în care a jucat alături de actori de renume precum Adrien Brody şi Pierce Brosnan.
Ba mai mult, Alexandra este singurul nume feminin din distribuţia peliculei „Bullet Head”, în care joacă alături de Adrien Brody, John Malkovich şi Antonio Banderas.
S-a născut la 3 ianuarie 1981, în Bucureşti, într-o familie de demnitari (tatăl, Tiberiu Dinu, a fost consul general la Milano şi Torino), fapt care i-a asigurat o copilărie fericită şi lipsită de griji.
A absolvit liceul „Jean Monnet”, din Bucureşti, şi-a debutat ca prezentatoare la TVR2 cu emisiunea Trupa DP2, în anul 2000 prezentând emisiunea ProMotor la Pro TV.
Se căsătoreşte, în 2001, cu fotbalistul Adrian Mutu, trecând drept cea mai frumoasă pereche, cel mai frumos cuplu, al începutului de mileniu. La scurt timp de la cununie a venit pe lume fiul lor, Mario.
În anul 2002 primeşte un rol în comedia „Garcea şi oltenii”, unde are o interpretare remarcabilă, plină de farmec şi umor, prolog al carierei actoriceşti ce avea să vină.
După despărţirea de Mutu, în 2003, Alexandra trece Rubiconul, cu zarurile şansei în mână, şi ajunge să fie prezentatorul rubricii „Meteo” la postul de televiziune Rete 4, al lui Silvio Berlusconi.
Însă, cu adevărat, publicul din ţara de adopţie a actriţei începe să o cunoască datorită rolurilor din serialele „Il commissario Montalbano”, „Recomincio da me”, „Carabinieri” şi „Capri”.
În 2008 se întoarce pentru scurtă vreme în ţară, fiind cea desemnată să prezinte evenimentul de lansare a mărcii Ferrari în România.
În 2012 devine protagonista serialelor „L'isola” şi „Sposami”, iar în anul următor al mini-seriei televizate „Rosso San Valentino”, pentru care a primit premiul de cea mai bună actriţă a Italiei, decernat de revista Diva e Donna în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.
La fel s-a întâmplat în 2014, la Pompeii Film Festival, unde filmul de televiziune „La Farfalla Granata” i-a adus un nou premiu pentru cea mai bună actriţă a Italiei.
Chiar înainte de a părăsi Italia pentru America, intuind prezenţa sa pe platourile de la Hollywood, Alexandra Dinu a filmat pentru thriller-ul inspirat din lumea fotbalului „Final Score”, unde a jucat alături de actorii Pierce Brosnan, Dave Bautista şi Julian Cheung. În ultima vreme, Alexandra i-a bucurat pe telespectatorii români cu prezența ei , ca jurat , la ””Românii au talent”.
Astăzi, frumoasa şi talentata actriţă împlineşte 41 de ani. Să-i urăm numai de bine, bucurii nenumărate, zile frumoase alături de cei dragi, multă sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor. La muţi ani, Alexandra Dinu!