Stela Popescu avea doar 8 ani când a venit în România din Basarabia cu mama ei de mână, ca refugiată. Tatăl ei fusese deportat în Siberia, iar familia îl credea mort. Astfel că perioada copilăriei artistei n-a fost una tocmai fericită. Este deja de notorietate faptul că nu şi-a serbat ziua niciodată, pentru că era în preajma Crăciunului, dar parcă acum, când împlineşte o vârstă pe care nu i-o dă nimeni, 80 de ani, publicul simte nevoia să-i mulţumească actriţei pentru că de-a lungul timpului s-a îngrijit de zâmbetul lui. Şi nu e puţin lucru. Marea actriță a reuşit, de asemenea, să surprindă pe toată lumea de curând numele său a apărut pe coperta unei cărți de bucate moldoveneşti, apărută la Editura Litera, pe care le-a comentat şi le-a dăruit apoi tuturor. Îi spunem şi noi «La mulţi ani» actriţei care împlineşte la 21 decembrie 80 de ani!
„Meseria mi-a umplut viaţa. Şi acum sunt foarte solicitată, am în continuare un ritm infernal de lucru. Nu mă plâng, pentru că fără muncă nu aş reuşi să-mi găsesc echilibrul interior. Aveam spectacole în toate colţurile ţării, nu ne speriam niciodată de noroi, zloată, zăpadă, frig sau ger. Oamenii veneau să ne vadă pentru că le aduceam o rază de lumină, pentru că exista între noi o complicitate. Succesul meu se baza pe îndrăzneală. Textele scheciurilor reflectau aspecte din viaţa cotidiană a publicului... pentru că eu trăiam pe scenă ceea ce trăia lumea zi de zi. Exista o înţelegere tacită între noi şi public. Nu am tristeţea înaintării în vârstă. M-a ferit Dumnezeu de asta şi probabil că profesia mi-a dat putere şi un curaj extraordinar, dar şi o speranţă. Este încurajator că sunt prezentă tot timpul, că sunt chemată peste tot.
Niciodată în viaţă nu mi-am serbat ziua de naştere, bănuiesc pentru că este foarte aproape de Crăciun şi atunci nu are parcă nici un chichirez. Noi, oamenii avem, în general, o pornire nesănătoasă, negativă, ne grăbim spre sfârşitul zilei, spre sfârşitul anului şi nu realizăm concret ca nu facem altceva decât să ne grăbim înaintarea în vârstă, dar, din păcate, ne dăm prea târziu seama de asta. Şi eu eram foarte grăbită când eram tânără, şi acum fac enorm de multe lucruri, dar la sfârşitul zilei aş mai vrea să mai fac o mulţime de lucruri pentru că am început să simt că vremea trece şi că mi-a mai rămas mai puţin timp pentru tot ce aş vrea să mai fac. Şi mai am forţa să mai fac încă foarte multe lucruri. Dacă mâine nu aş mai face teatru sau televiziune, aş găsi încă ceva de făcut. Nu sunt omul planurilor, eu las viaţa să curgă de la sine. De ziua mea, îmi doresc să fiu sănătoasă. Nimic nu se realizează în viaţă dacă nu eşti sănătos. Sunt multe de făcut în viaţa asta frumoasă şi eu cred că trebuie să ne concentrăm atenţia pe lucrurile bune şi frumoase. Am reuşit să fiu un om optimist şi că am reuşit să-i iubesc pe cei din jurul meu.
Copiii din vremea comunismului ştiau de Moş Gerilă, nu de Moş Crăciun. Se împodobeau brazi, existau tot felul de manifestări aşa-zis artistice, iar colindele erau transformate în urări pentru un cuplu «iubit şi stimat». Cine poate uita acele adunări populare de sfârşit de an, când oamenii erau aduşi mai mult forţat şi îşi exprimau «bucuria şi satisfacţia» că sunt conduşi de comunişti. În acelaşi timp, sindicatul era atotputernic, el făcea serbări pentru copiii angajaţilor, unde în funcţie de cotizaţiile pe care le plăteau oamenii primeau şi copiii cadouri; mai consistente sau nu.”, a subliniat marea doamnă a scenei româneşti.
