Ținut în căușul palmelor de coamele împădurite ale munților, Lacul Roșu, mai ales în perioada verii, te duce cu gândul la vestitele lacuri scoțiene. Prin perdeaua de ceață, prefirată printre trunchiurile fostei păduri, totul pare mort, însă puzderia de păstrăvi confirmă faptul că, sub luciul apei, viața clocotește ca și la suprafață.
Cu mai bine de un secol și jumătate în urmă, în inima munților dintre Ardeal și Moldova a apărut una dintre bijuteriile Carpaților: Lacul Roșu. Ceva mai apoi a fost săpat drum în piatra ce părea de neînvins: Cheile Bicazului. Acum această zonă figurează în mai toate traseele turistice care traversează Carpații Orientali. În realitate, Lacul Roșu este un lac de baraj natural, format în urma unor alunecări de teren provocate de niște ploi abundente în anul 1837, care au blocat valea la confluiența mai multor pâraie cu debit important (Roșu, Oilor și Suhard). Oglida apei este și acum (după mai bine de un secol și jumătate) străpunsă de trunchiuri de brazi pietrificați, rămășițe ale fostei păduri inundate, ceea ce dă de fapt farmecul și originalitatea acestui lac.
Lacul Roșu merită văzut în oricare anotimp, dar practic sunt recomandate trei perioade. Vara, dimineața devreme, în zilele senine, atunci când lacul pare că fierbe datorită unei pâcle de ceață de o grosime de la 20 cm până la 2m, care se mișcă pe toată suprafața (o barcă la acea oră face toții banii!); spre sfârșitul lui septembrie-începutul lui octombrie, când galben-ruginiul toamnei colorează peisajul dominat de verde vara; și iarna, când poți merge fără nici un risc pe suprafața întinsă a lacului, mai ales în zona în care gheața este susținută de trunchiurile de brad. Dacă aveți norocul ca zăpada să fie spulberată, puteți fi pentru o oră stăpânii unui original patioar natural.
Însă cel mai nimerit tot vara rămâne. Dacă veniți dinspre Gheorghieni, aveți bucuria să urcați și să coborâți panta muntelui trecând prin văile întinse de la poale, până sus, pe vârf, prin umbroasa pădure de brazi. Razele risipite printre crengi dau de veste că, sus, lacul este toropit de soare. Ajunși, puteți parca mașina și coborâți, fie să luați masa la un restaurant, care este chiar pe malul lacului, fie să vă întindeți pledurile pentru a vă bronza, fie să faceți o plimbare cu barca, fie să încingeți o partidă de pescuit la păstrăvi. De la ponton se pot închiria bărci. Oricum, pe partea cealaltă a lacului, pădurea este mult mai deasă, iar fructe de pădure se găsec din belșug, dacă știi unde să le cauți.
Traseele turistice, cu punct de plecare de aici, pot fi mai ușoare (până la Vf. Suhardul Mic și Ucigașul) sau mai grele (până la Ceahlău, Hășmașul Mare sau Piatra Singuratică). Se pot străbate canioanele: Cheile Bicazului, Cheile Bicăjelului, Duruitoarei, Lapoșului, Sugăului. Trasee “Mountain Bike”: practic toate văile au drumuri forestiere care se termină în trasee de culme. Pot fi trasee mai lungi până la Hagota Tulgheș, Trei Fântâni, etc. Se poate face și alpinism, avându-se în vedere că există peste 25 de trasee în calcar, de dificultăți și unghiuri diferite. Și chiar dacă nu vă dă inima ghes să hoinăriți pe munte ori vă oprește simpla și dulcea comoditate, rămâneți măcar o zi în raza lacului, pentru a asista la asfințituri de soare prelungite printre brazi, cum numai în cărțile poveștilor ce vorbesc despre alte lumi tăinuite mai puteți afla!
