Grecia se pregăteşte să-i întâmpine pe turiştii străini în iulie, dar sosirile nu vor fi din toată lumea, aşa cum se întâmplă în fiecare an, a anunţat ministrul Turismului, Charis Theocharis, într-un interviu acordat BBC, informează publicaţia Greek Reporter.
"Deschiderea frontierelor este ceva ce trebuie discutat cu experţii din sănătate şi sperăm că vor fi de acord cu o deschidere graduală. Avem ca obiectiv luna iulie pentru primirea turiştilor, dar ei nu vor putea veni din orice destinaţie", a explicat Theocharis.
Săptămâna aceasta, ministrul Turismului a anunţat că autorităţile de la Atena vor să introducă "un paşaport de sănătate", care va servi ca dovadă că o persoană nu este infectată cu COVID-19.
Sezonul turistic din acest an va dura doar trei luni, în perioada iulie-septembrie, a explicat Theocharis, adăugând că, dacă evoluţiile sunt pozitive, în perioada octombrie - noiembrie s-ar putea înregistra o creştere a numărului de turişti în Grecia. Totuşi, cea mai mare dificultate pentru Grecia, dependentă de turism, va fi să stabilească exact cine şi cum va putea intra în ţară.
Sunt în derulare discuţii la nivelul UE pentru determinarea modurilor în care cetăţenii blocului comunitar îşi vor putea efectua vacanţele anuale în 2020, a declarat ministrul elen al Turismului.
Joi, autorităţile de la Atena au decis prelungirea cu o săptămână, până pe 4 mai, a restricţiilor impuse pentru încetinirea răspândirii noului coronavirus, menţionând că o relaxarea a acestora se va face gradual în lunile mai şi iunie.
Autorităţile de la Atena au impus la jumătatea lunii martie o închidere totală a spaţiilor publice în scopul limitării propagării COVID-19, Grecia înregistrând un bilanţ semnificativ mai bun decât multe alte ţări europene.
Grecia a raportat vineri 2.463 de cazuri înregistrate oficial de coronavirus şi 125 de decese.
Turismul este un motor-cheie al economiei Greciei, ţară care în 2018 a pus capăt celui de-al treilea program de asistenţă financiară internaţională convenit după criza financiară din 2010.