Rețeaua de transport cu autocarul FlixBus vrea să pătrundă pe piața românească

25 Ian 2016 | scris de Istvan Deak
Rețeaua de transport cu autocarul FlixBus vrea să pătrundă pe piața românească


Pentru a-și vedea ambiția concretizată, operatorul de transport, care se prezintă drept lider pe piețele franceză și germană, se orientează acum spre țări ale Europei Centrale și de Est.
Din ianuarie, FlixBus propune noi conexiuni către 50 de destinații din șase țări ale Europei Centrale și de Est (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia și Croația).
Acest lucru va permite, de exemplu, legături între capitale precum Bratislava sau Praga și Viena sau Berlin. Pe lângă acestea, și alte linii cu destinația Romania, Bulgaria sau Bosnia-Herțegovina vor fi lansate în curând, precizează compania.
În paralel, operatorul german a lansat, în parteneriat cu transportatorul austriac Blaguss Group, FlixBus ECO (pentru Europa Centrală și de Est). Noua entitate dispune de două birouri, la Budapesta și Zagreb.
FlixBus a fost creată la Munchen în 2013, ca urmare a liberalizării pieței din Germania. Acum asigură 45.000 de legături cotidiene și 550 de destinații în 16 țări, la prețuri care sfidează orice concurență.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră