Slăvita Cetate de Scaun a Moldovei, cum era uneori definită în vechile file îngălbenite ale cronicarilor, stă mohorâtă sub cerul Domnului așa cum au fost și vremurile pe care le-a înfruntat de-a lungul timpului. Azi, din înfloritoarea cetate ridicată acum șase secole de către Petru Mușat I, n-au mai rămas decât zidurile groase, reci și pustii.
Situată pe un platou înalt, în partea de est a orașului, menționată pentru prima oară într-un document din anul 1388, Cetatea de Scaun a fost ctitoria voievodului Petru Mușat. Acesta înalță un fort de 40x36 m cu ziduri groase și șanț de apărare, mutând reședința domnească de la Siret la Suceava, care devine pentru mai bine de două secole capitala Moldovei.
Conștient de excelenta poziție de apărare, Alexandru cel Bun o fortifică suplimentar. Însă cel care îi va da o invincibilitate legendară va fi Ștefan cel Mare. Acesta ridică în două etape zidurile exterioare, reamenajează șanțul defensiv și intrarea în cetate, construind ziduri înalte de peste zece metri, cu o grosime de aproape patru metri, făcând-o inexpugnabilă.
Bine apărată, ea a fost în stare să reziste până la capătul marelui asediu otoman din anul 1476, Mahomed al II-lea însuși, cuceritorul Constantinopolului, trebuind să se recunoască învins. La fel și celebrul rege polonez Ioan Albert, cel care iniția, în 1497, un asediu similar. Singura dată când o armată a trecut dincolo de ziduri a fost în 1600, când ostașii lui Mihai Viteazu au intrat fără luptă în Cetatea de Scaun a Sucevei, încheind astfel actul primei uniri a celor trei țări românești.
De atunci, odată cu venirea la tron a lui Alexandru Lăpușneanu, care mută, ca semn de supunere față de Poarta Otomană, capitala la Iași, strălucirea Cetății Sucevei începe să pălească. Cu fiecare secol trecut, din ce în ce mai părăsită, văduvită de alaiul domnesc și însuflețită doar de un pâlc de străjeri, moare încet. Ușor, ușor, igrasia și buruienile au năpădit cetatea, năruind-o.
Cine însă vine astăzi aici ar trebui să se simtă, de departe, voievodul câtorva secole de amintiri. Fiindcă te poți plimba printre zidurile roase de vreme conștient că nu e puțin lucru să-ți calce pasul același pământ bătut de cizmele lui Stefan cel Mare, Petru Mușat ori Mihai Viteazu.
Dacă vrei să cobori în oraș, Mânăstirea Zamca reprezintă cel mai important edificiu religios construit în 1606 de colonia armeană din Suceava. Poți vizita Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Etnografic al Bucovinei, Observatorul Astronomic sau Curtea Domnească.
Printre străzile pavate, blocurile, hotelurile sau restaurantele secolului XXI, cel puțin zece biserici vechi și alte mărturii ale timpului apus întăresc, parcă, vorbele lui Ștefan: “… Că Moldova n-a fost a mea, și nici a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”. Și cum vru Moldova, așa au vrut toți cei care s-au născut, au trăit și-au murit aici, pe sfântul pământ al Bucovinei.
