Vegheată de spiritul eterat al celor doi poeţi – Ovidius şi Eminescu – Constanţa încă zâmbeşte senin începutului de iarnă, fiindcă numai aici, în acest anotimp, la ţărmul său, de mii de ani, Marea Neagră are ochii de un infinit văzduh albastru. Iar o plimbare pe străzile vechi e ca o scurtă cădere într-un timp ireal, „metamorfozat” de însuşi Ovidiu şi insuflat, la 2000 de ani distanţă, celuilalt mare poet, la ceasul când încă nu credea să-nveţe a muri vreodată.
La marginea mării, statuia lui Ovidiu, opera sculptorului Ettore Ferrari, acelaşi care a sculptat şi statuia lui Lincoln din Washington, există aici deoarece italienii din Sulmona – oraşul lui de baştină – s-au gândit să facă două statui identice, una pentru ei, cealaltă oferind-o Constanţei, cu mai bine de un secol în urmă.
Şi fiindcă tot sunteţi în zonă, trebuie să vizitaţi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie şi Edificiul Roman cu Mozaic.Din păcate, acesta din urmă a fost descompletat de englezi şi francezi, la întoarcerea din războiul Crimeei. Din fericire, însă, mozaicul nu l-au putut lua, dar şi-au însuşit, fără putinţa de-a putea fi opriţi, metopele de pe pereţi.
La săpăturile din anii 60, totuşi, s-a făcut o descoperire spectaculoasă: s-a scos la iveală o fundaţie antică, de 46 pe 28 m, în formă de cruce. Atunci, s-a presupus a fi fost o catedrală. Tot săpând s-au găsit mai multe statui, parte dintre ele putând fi admirate la muzeul de alături: Şarpele Glicon, Fortuna, etc.
Străbătând, pe mai departe, doar o străduţă, rămânem creştineşte cruciţi în faţa semilunei cocoţată în punctul ultim al uriaşei cupole a Moscheei Mari. Edificiul donat de Regele Carol I comunităţii musulmane din oraş, aceasta a fost prima clădire din ţară la care s-a folosit betonul armat.
Merită să urcaţi treptele minaretului, pentru a vă bucura de ceea ce înseamnă oraşul văzut de sus. Şi dacă tot vorbim de lăcaşul de cult musulman, să amintim şi de geamia Hunchiar, aflată pe artera principală a Constanţei, pe bulevardul Tomis, care a fost construită în 1868, în stil maur, având un minaret cu o înălţime de 24 m şi interiorul decorat cu ornamente orientale.
Totuşi, în Constanţa, cel mai încântător loc rămâne faleza de la Cazino. Nimic nu se poate compara cu păşitul agale pe mozaicul din piatră al malului alintat de răcoarea valurilor. Puteţi trece pe la Comandamentul Marinei Militare (fostul palat al Reginei Maria) şi puteţi să-i faceţi cu ochiul Farului Genovez, chiar dacă acesta şi l-a închis pe al lui încă din anul 1913.
Ajungeţi apoi la Acvariu, pentru a admira numeroasele specii de peşti, sau vă întoarceţi pe faleză să admiraţi (pe dinafară numai, fiidcă abia se începe restaurarea) Cazinoul. Aici, până mai ieri, seară de seară, pasul de la bogăţie la sărăcie, sau invers, era îngrozitor de scurt de făcut. Un pariu doar, şi erai milionar, un pariu doar, şi ieşeai sărac ca lingura!
Dacă, însă, vrei să fii bogat ca nimeni altul sufleteşte, mai fă doi paşi, „şi-n liniştea serii” îngenunchiază în faţa statuii lui Eminescu şi cere-i iertare (poate şi-n numele altora) că într-o lume atât de convertită banului şi obsesiei de a-l obţine cât mai rapid, n-ai mai avut timp să-ţi bucuri inima cu versurile sale. Şi roagă-l, ca atunci când nu vei mai fi fiinţă, ci doar abur trecător într-un nemăsurat eter, să te lase să stai lângă spiritul său şi, împreună, „la marginea mării”, să simţiţi pe vecie glasul cu bocet al valurilor.
