Aplicație gratuită pentru a alege mai bine un sejur în Franța

03 Feb 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Aplicație gratuită pentru a alege mai bine un sejur în Franța


Această aplicație propune un asistent personal care ajută la alegerea unui sejur ținând cont de nivelul de cunoștințe de limbă franceză, de cazare și activitățile culturale sau profesionale dorite. Imagini și videoclipuri pun în evidență oferta turistică din toate regiunile Franței precum și stilul de viață francez, grație unui parteneriat exclusiv cu agenția Atout France și postul de televiziune TV5MONDE.


Peste 300 de oferte de sejururi, care includ învățarea limbii franceze, formarea profesională sau universitară, circuite turistice, propuneri gastronomice sau sejururi pentru juniori.


De asemenea, aplicația le propune utilizatorilor o hartă interactivă a Franței prin intermediul căreia pot descoperi regiunile franceze, dar și 6 videoclipuri sub titulatura «Ça bouge en France» realizate de TV5MONDE în parteneriat cu Atout France și peste 100 de fotografii ale regiunilor franceze realizate de Atout France.


Aplicația pentru mobile și tablete este disponibilă în franceză și engleză pe platforma Apple și în curând va fi și pe Android din luna aprilie.


Peste 130.000 de studenți străini vin în Franța în fiecare an pentru a studia franceza în Franța. Aceste sejururi lingvistice generează mii de locuri de muncă și o cifra de afaceri de peste 115 milioane de euro.


125 de milioane de persoane studiază limba franceza în lume, dintre care un milion în rețeaua culturală franceză din străinătate (Alianțe franceze și Institute franceze).


Aplicația ”Immersion France” combină ofertele de formare lingvistică cu oferte turistice, totul pentru a răspunde la numărul tot mai mare de cereri din partea celor care vor să viziteze Franța.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră