Prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Cum poţi să împrumuţi statul prin intermediul Bursei

03 Iun 2015
Prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Cum poţi să împrumuţi statul prin intermediul Bursei
Statul român a făcut în sfârşit pasul pe care în aşteptau toţi analiştii econimici: a lansat o emisiune de titluri de stat pentru populație prin intermediul Bursei de Valori București. Programul se numeşte Fidelis iar românii care vor să economisească pe termen lung pot subscrie, în perioada 8-19 iunie, titluri de stat cu o valoare totală de 100 milioane lei. Un titlu costă 1.000 de lei, iar pe 25 iunie se vor efectua alocările.

„Pentru început emisiunea de titluri de stat pentru populație, are alocat buget de 100 milioane de lei, dar sperăm să-l suplimentăm cu o sumă consistentă”, a declarat, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice. „Este un moment istoric, pentru că este prima dată când se derulează un astfel de program prin intermediul Bursei din București. (…) Încercăm să diversificăm baza investițională a titlurilor de stat, pe deoparte, iar pe de altă parte, de a crea un instrument alternativ în rândul populației pentru a economisi și a crea o cultură financiară în rândul acesteia”, a spus Teodorovici.

„Încercăm să explicăm persoanelor fizice că banii pe care vor să-i economisească își au un loc excelent în titlurile de stat. Evident, garantate de Guvern cu o dobândă care să țină cont de realitatea pieței și, într-un fel, un mod de economisire pe care românii nu l-au mai folosit până acum. Este cel mai sigur mod, nu se pot pierde banii”, a declarat premierul Victor Ponta.
Şeful Guvernului a anunţat că va cumpăra şi el titluri de stat. „M-a convins ministrul Finanţelor şi o să cumpăr şi eu un titlu de 1.000 lei. El a zis că să punem toţi membrii Guvernului să cumpere câte un titlu de 1.000 lei, ca să ştiţi, că, în loc să vă mărească salariile, vă spune să băgaţi bani tot la Finanţe. Cred că e un instrument bun şi un semn de stabilitate economică şi de schimbare a mentalităţii”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.
 

Alte stiri din Business

Ultima oră