Preşedintele Iohannis a promulgat azi Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului 10/2015 prin care se stabilesc noi reguli pentru Loteria bonurilor fiscale. Următoarea extragere a Loteriei ar urma să aibă loc la 19 iulie, iar la aceasta vor participa bonurile fiscale emise între 1 şi 30 iunie.
Astfel, la extragerea bonurilor fiscale se va acorda un număr de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a administrației fiscale unde a fost depus în original bonul fiscal câștigător va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul și conține un număr unic de înregistrare atribuit automat printr-o aplicație informatică la nivel național.
O listă cu bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Autorității Naționale de Administrare Fiscală.
Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile se va constata depășirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câștigătoare.
La prima ediţie a Loteriei, din 13 aprilie, au fost 18.000 de cereri de revendicare a premiilor, astfel că valoarea câştigului a ajuns la 55 de lei.