Lukoil avertizează că și-ar putea închide rafinăria

14 Iul 2015
Lukoil avertizează că și-ar putea închide rafinăria
Lukoil nu intenționează să-și închidă rafinăria din România, dar va trebui să facă asta dacă autoritățile locale impun sechestru asupra activelor și conturilor, a avertizat marți vicepreședintele companiei petroliere ruse, Thomas Mueller, la o conferință de presă, potrivit af.reuters.com.

”Lukoil operează în România din 1998 și este una dintre cele mai mari companii energetice de pe piața regională. Lukoil este un contribuabil prompt la bugetul de stat și un furnizor de produse de calitate către consumatorii români”, susține grupul petrolier. De asemenea, Lukoil a anunțat că intenționează să facă apel la decizia procurorilor și că se așteaptă o anchetă obiectivă, în conformitate cu legislația din România și Uniunea Europeană.

Parchetul Curții de Apel Ploiești a decis, miercurea trecută, instituirea sechestrului asigurator asupra conturilor bancare deţinute de către S.C.Petrotel Lukoil S.A.Ploieşti, la bănci comerciale situate în Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii au extins cercetările în dosarul Lukoil, şi au dispus măsura controlului judiciar asupra a cinci persoane, între care doi cetăţeni ruşi, cu toţii angajaţi ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti.

Totodată, anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri deţinute de Lukoil Europe Holding Bvatrium Olanda şi SC Petrotel Lukoil SA, fiind puse sub sechestru conturi bancare, prime de emisiune şi acţiuni.

Procurorii au extins cercetările sub aspectul infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului societății și o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societății, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde de euro și peste 1,5 miliarde de dolari.

Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție. (M.C)


Citiși și alte informații din domeniu la rubrica Actualitate!

 

Alte stiri din Business

Ultima oră