UPDATE A avut loc extragerea la LOTERIA BONURILOR! Care sunt bonurile fiscale caştigatoare

28 Iun 2015
UPDATE A avut loc extragerea la LOTERIA BONURILOR! Care sunt bonurile fiscale caştigatoare
 UPDATE. La ora 17.00 a avut loc o nouă ediţie a loteriei fiscale, la care au participat chitanţele emise în perioada 29 martie-31 mai. Premiul pus în joc este şi acum de 1 milion de lei. Bonurile câștigătoare sunt cele în valoarea de 135 de lei, din data de 23 mai. În cazul în care vor fi mai mult de 100 de norocoşi, se va organiza ulterior o nouă extragere în urma căreia vor fi desemnaţi cei 100 de finalişti. Ei vor împărţi milionul de lei, astfel că premiul fiecăruia va fi de 10.000 de lei.

La a doua extragere pentru loteria bonurilor fiscale, organizată astazi, după cea din 13 aprilie, valoarea bonurilor fiscale câştigătoare, de 135 lei, a fost stabilită printr-o extragere în trei etape: o bilă pentru luna emiterii bonului - cifra 5, o bilă pentru ziua emiterii bonului - cifra 23, urmate de ultima etapă, cu trei bile reprezentând valoarea bonului - cifrele 1, 3 şi 5.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc astăzi,  la ora 17.00. Vor  fi acordate maximum 100 de premii, dintr-un fond de premiere stabilit la un milion de lei, potrivit  Ministerului Finanţelor Publice (MFP). 

Astfel, de la ora 17.00, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, va fi organizată cea de a doua extragere, determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare. Extragerea este publică şi va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române, arată Ministerul Finanţelor, într-un comunicat. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei. 

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. 

Reguli la cea de-a doua extragere a Loteriei bonurilor 



Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se inscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale" şi verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Alte stiri din Business

Ultima oră