Comercianţii au anticipat reducerea TVA de la 24 la 9% începând din luma iunie, aşa că au scumpit produsele alimentare, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Inflația anuală a fost de 1,2% în luna mai, în creștere semnificativă de la 0,65% în luna precedentă, iar inflația lunară a ajuns la 0,5%, potrivit INS.
În mai 2015, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cel mai mult au crescut tarifele la servicii, cu 2,07%, urmate de prețurile mărfurilor alimentare, cu 1,2%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,76%.
Faţă de luna aprilie, cel mai mult s-au scumpit mărfurile alimentare, cu 0,75%. Mărfurile nealimentare au avut prețuri mai mari cu 0,32% iar tarifele la servicii au urcat cu 0,31%.
Prețurile legumelor și fructelor au crescut cel mai mult. În mai față de aprilie, cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 13,06% și fructele proaspete, cu 13,04%.
În cazul mărfurilor nealimentare, cele mai mari creșteri de preț au consemnat confecțiile, care s-au scumpit cu 0,18%, iar la servicii cele mai importante creșteri de tarife au fost consemnate în segmentul Poștă și telecomunicații, cu un plus de 0,5%.
Prognoza de inflație a Băncii Naționale a României pentru finalul acestui an a fost revizuită în jos cu 1,9 puncte procentuale, de la 2,1%, cât estima în februarie, la 0,2%. Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, inflația va fi în jur de zero din iunie 2015 până în mai 2016, pe fondul reducerii, de la 1 iunie, a TVA la alimente de la 24% la 9%.