Fermieri europeni au anunțat că vor protesta, pe 7 septembrie 2015, în faţa clădirii din Bruxelles unde este programată să aibă loc reuniunea miniştrilor Agriculturii din UE.
Organizaţia Copa-Cogeca, una dintre cele mai mari şi mai active organizaţii în reprezentarea intereselor fermierilor la Bruxelles, care numără 28 de milioane de membri, a salutat decizia CE de a prelungi cu încă un an măsurile de sprijinire a producătorilor de lactate şi de legume-fructe afectaţi de embargoul rusesc, dar consideră că acestea sunt „departe de a fi suficiente pentru compensarea pierderilor imense ale fermierilor europeni”.
Fermierii europeni mai cer măsuri ţintite pentru producătorii agricoli din regiunile cele mai afectate de embargo, precum şi ca UE să permită Statelor Membre să negocieze individual cu autorităţile ruseşti certificatele de export în sectorul cărnii de porc, pentru a relua cât mai curând posibil schimburile comerciale în acest sector.