Bursa din New York a fost paralizată, miercuri, timp de câteva ore, după ce computerele nu au mai funcționat din cauza unei probleme tehnice la sistemul informatic. Reprezentanții bursei au anunțat că nu a fost vorba despre un atac informatic.
Tot miercuri, pagina de internet a publicației The Wall Street Journal nu a putut fi accesată.
Cele două incidente au fost precedate de un altul, în timpul dimineațăă, cand toate avioanele companiei americane United Airlines au fost oprite la sol, relatează The Washington Times. A fost vorba de 3.500 de aeronave, iar reprezentanţii companiei au spus că de vină a fost o problemă la reţeaua de comunicare. Din această cauză, zeci de mii de pasageri au rămas blocaţi pe aeroporturile din Statele Unite. O problemă asemănătoare, dar nu atât de gravă, a avut loc la începutul lunii trecute.