“Dacă administraţia SUA îl ucide pe fratele nostru, eroul Djohar Ţarnaev, sau pe orice alt musulman, aceasta (...) va atrage asupra Americii cele mai grave consecinţe”, a declarat Ayman al-Zawahri, care l-a înlocuit pe Osama bin Laden după uciderea acestuia de către forţele speciale americane, în mai 2011.
Tsarnaev a fost condamnat în iunie 2014 la pedeapsa capitală prin injecţie letală pentru atacul cu bombă din 2013, atentat soldat cu uciderea a trei persoane şi rănirea a altor peste 260 de persoane.
Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahri, a avertizatcă vor aduce Iadul pe Pământ.
Ayman al-Zawahri le cere musulmanilor să ia prizonieri cât mai mulţi occidentali posibil, mai ales din ţările care s-au alăturat 'campaniei cruciate conduse de Statele Unite'. Aceşti ostatici ar putea fi daţi la schimb cu prizonieri musulmani, susţine el.
Puterile occidentale 'sunt criminale şi înţeleg doar de limbajul forţei', mai spune liderul islamist, îmbrăcat în alb şi vorbind pe un fundal de draperii din catifea verde.