Mazda prezintă la Frankfurt, în premieră mondială. un nou concept distinctiv de SUV crossover. Modelul, apărut ca și precedentele sub viziunea Kodo, a fost conceput să aducă valoare adăugată pieţei foarte competitive a SUV-urilor, aflată într-o dezvoltare continuă.
Liniile bine conturate ale farurilor, caroseria joasă şi jantele de 21 de inci creează o prezenţă cu adevărat formidabilă şi un rafinament premium atât în interior, cât şi la exteriorul modelului. Formele KODO îmbogăţite oferă o aerodinamică exemplară şi, totodată, stabilitate la viteze ridicate, în timp ce tehnologia Mazda SKYACTIV include un tren de rulare şi suspensii eficiente, gândite pentru a comunica optim cu şoferul, precum şi caroseria şi şasiul rigide, care sporesc manevrabilitatea şi siguranţa.
La Frankfurt, Mazda va prezenta, de asemenea, noul roadster MX-5 completat cu o gamă de accesorii speciale. Printre altele, un suport de bagaje ultra uşor, cu linii dinamice, construit din carbon, ce (va fi oferit alături de o valiză Moncabas) şi jante de 17 inci de aliaj cu un design similar tăieturilor asimetrice ale diamantelor.
Gama de modele de nouă generaţie a producătorului japonez va fi, de asemenea, expusă, inclusiv noul Mazda CX-3, care şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţa SUV–urilor de clasă mică încă de la lansarea sa în Europa, în iunie.