Nu este vorba doar despre cuvinte. Calomnia cu „extrema dreaptă” este folosită de autorități pentru a justifica atacuri grave asupra democrației.
Eticheta de „extremă dreaptă” a devenit un instrument convenabil prin care establishmentul politic și mediatic european încearcă să discrediteze opoziția populară și să blocheze ascensiunea mișcărilor național-populiste. Ceea ce cândva însemna o poziție politică radicală este astăzi folosit ca insultă generalizată împotriva oricui îndrăznește să conteste dogmele impuse de la Bruxelles — fie că e vorba de migrație, ideologie de gen, suveranitate sau politici climatice. Această retorică nu mai este doar o chestiune de vocabular, ci servește drept justificare pentru măsuri antidemocratice grave, inclusiv interzicerea unor candidați și partide aflate în fruntea preferințelor electorale, scrie European Conservative
Citind titlurile alarmiste din ultima vreme, ai putea crede că trupe de șoc cu cizme grele mărșăluiesc din nou prin capitalele europene.
Suntem avertizați de presa oficială că „victoria extremei drepte poloneze e un trăsnet deasupra Europei” (Le Monde); informați că „campionul dreptei dure aruncă în aer guvernul olandez” (The Economist); ni se spune că politica germană a devenit un câmp de luptă „între extrema dreaptă AfD și aproape toți ceilalți” (Euractiv); și primim un avertisment sanitar că democrația britanică este amenințată de „un virus populist de extremă dreapta” (Politico). Și lista continuă în același ton.
Judecând după limbajul folosit, ai crede că ne aflăm în pragul unei lovituri de stat. În realitate, însă, aceste articole descriu pur și simplu funcționarea democrației. În forme diferite, în țări diferite, este vorba despre lideri politici de dreapta care susțin ceea ce consideră a fi interesele și așteptările cetățenilor care i-au ales. Și care câștigă sprijinul maselor rămânând fideli principiilor lor.
Establishmentul european reacționează cu groază la asemenea manifestări democratice. Încearcă să discrediteze partidele populiste emergente etichetându-le drept „extrema dreaptă”, „dreapta dură” sau „dreapta radicală”, pentru a le scoate în afara jocului democratic legitim.
Mesajul transmis este că aceste partide ar reprezenta un „virus” periculos, care trebuie izolat și distrus. Iar, prin extensie, că milioanele de alegători care le susțin ar trebui ignorați, cenzurați sau, eventual, reprimați de elitele politice.
„Cuvântul fascism nu mai are niciun înțeles, în afară de acela că desemnează ‘ceva nedorit’.” Așa scria George Orwell, autorul britanic al romanului distopic 1984, în eseul său genial din 1946, Politics and the English Language. Orwell demasca modul în care, încă de acum aproape 80 de ani, stânga stalinistă și nu numai transformase „fascist!” într-o insultă generală folosită pentru a reduce la tăcere orice voce disidentă.
Astăzi, o versiune actualizată din 2025 a criticii lui Orwell privind limbajul politic ar putea observa că: „Extrema dreaptă nu mai înseamnă nimic altceva decât ‘tot ceea ce urâm, ne sperie și ne provoacă repulsie’.”
Pentru elitele politice și media din Europa, alături de aliații lor din stânga, eticheta de „extremă dreaptă” a devenit o insultă politică universală, folosită pentru a murdări orice voce care îndrăznește să conteste viziunea de la Bruxelles. În special, expresia este utilizată pentru a demoniza și izola mișcările populiste naționale - și, mai ales, pentru a disprețui masele de alegători obișnuiți care le susțin.
Cei dintre noi care susțin revolta populistă din Europa nu ar trebui niciodată să se simtă vinovați sau să-și ceară scuze în fața campaniei de denigrare a establishmentului. Adevărul este că opiniile și politicile catalogate drept „extremiste” sunt împărtășite de milioane de oameni din întreaga Europă. De fapt, până nu demult, multe dintre aceste idei ar fi fost considerate de bun-simț, nu radicale.
Este suficient să ne uităm la tipul de idei etichetate drept „extrema dreaptă” ca să înțelegem de ce parte a baricadei ne aflăm. În ultima perioadă ni s-a spus, de exemplu, că este „extremism” să susții că o femeie nu poate avea penis sau că un bărbat biologic nu ar trebui să aibă voie să lovească femei într-un ring de box. Sau că părinții n-ar trebui să-și exprime îngrijorarea față de expunerea copiilor la spectacole obscene cu travestiți.
Ni s-a mai spus, cu degetul fluturat a moralism, că este „extremism de dreapta” să-ți exprimi ura față de antisemiții din Hamas și să protestezi împotriva terorismului islamist pe străzile Londrei sau Amsterdamului. Poți fi etichetat „extremist” și dacă îți exprimi solidaritatea cu fermierii europeni care luptă împotriva nebuniei politicii „Net Zero” a UE, ce amenință să distrugă agricultura și industria.
Și, desigur, este întotdeauna „extremism” să-ți exprimi îngrijorarea în legătură cu impactul devastator al migrației în masă necontrolate asupra societăților și culturii europene. Sau — și mai „grav” — să insiști asupra dezvăluirii scandalului bandelor de violatori musulmani care au terorizat adolescente din clasa muncitoare în orașele britanice, scandal mușamalizat ani la rând de Partidul Laburist și de poliție.
Se pare că nu doar că este considerat „de extremă dreapta”, dar adesea este și ilegal să îți exerciți libertatea de exprimare pentru a susține oricare dintre aceste cauze „extremiste”. În timp ce partidele catalogate ca fiind de „extremă dreapta” pot fi (temporar) excluse de la guvernare printr-un cordon sanitar politic, cei care postează opinii „de extremă dreapta” pe rețelele sociale riscă să ajungă în spatele gratiilor.
Privind lista din ce în ce mai lungă de subiecte și opinii etichetate drept „extremiste”, putem trage o concluzie sigură: dacă cineva încearcă să te discrediteze astăzi acuzându-te că ești „de extremă dreapta”, înseamnă că faci ceva bine.
Nu este momentul pentru defensivă în fața acestor insulte oficiale. Dimpotrivă, trebuie să afirmăm clar că suntem alături de toți cei ale căror cauze populare sunt disprețuite de elite, indiferent de insultele copilărești care ne sunt aruncate.
Pentru că nu e vorba doar despre cuvinte. Calomnia cu „extrema dreaptă” este folosită de autorități pentru a justifica atacuri grave asupra democrației: de la anularea alegerilor din România pentru că un candidat naționalist era favorit, la interzicerea candidatului conservator național care avea cele mai mari șanse să câștige președinția Franței, și până la amenințarea cu interzicerea completă a unui partid populist ajuns în fruntea sondajelor din Germania.
Aceste demonstrații de autoritarism nu reflectă puterea, ci slăbiciunea elitelor anti-populiste intrate în panică. Trebuie să rămânem fermi în apărarea democrației împotriva tuturor acestor abuzuri.
Ca întotdeauna, speranța noastră cea mare este demosul — poporul. Alegerile recente arată din nou că oamenilor nu le place să li se spună de către Comisia Europeană sau de către instanțe nealese cu cine au voie să voteze. Ei nu mai cred minciunile, calomniile și etichetele lansate de Bruxelles cu privire la „extremismul de dreapta”. Iar revolta populistă, încă neînvinsă, care se extinde în întreaga Europă, confirmă că tot mai mulți oameni știu: dreptatea este de partea noastră.
