Trump vrea ca Germania să plătească 300 de miliarde de euro

27 Mar 2017 | scris de Radu Popescu
 Trump vrea ca Germania să plătească 300 de miliarde de euro

Președintele american Donald Trump i-a înmânat cancelarului german Angela Merkel o factură în valoare de 300 de miliarde de dolari care ar reprezenta în viziunea liderului nord-american "datoria Germaniei față de NATO", gest care a provocat consternare printre membrii delegației germane, potrivit unor surse din guvernul de la Berlin, informează luni cotidianul spaniol ABC,scrie agerpres.ro.

Trump ar fi făcut acest gest săptămâna trecută, în timpul discuțiilor private dintre cei doi lideri purtate la Washington.

"Scandalos" — astfel au descris sursele citate gestul lui Trump, care a acuzat în mai multe rânduri țările membre ale NATO că nu-și respectă obligațiile financiare față de Alianța Nord-Atlantică, în detrimentul SUA, țară care, potrivit liderului de la Casa Albă, își asumă o povară economică exagerată.

"Revoltător" a fost un alt termen folosit de un ministru din guvernul german. "Conceptul din spatele unor asemenea pretenții este de a intimida interlocutorul, însă cancelarul Merkel a luat totul cu calm și nu va răspunde unor astfel de provocări", a declarat ministrul al cărui nume nu a fost specificat.

Și sursele citate de ediția duminicală a cotidianului britanic The Times au declarat că Merkel s-a limitat să ignore această provocare, fără a scoate o vorbă.

Valoarea facturii a fost stabilită în urma estimărilor făcute de echipa lui Trump, care a luat 2002 ca an de referință și a adunat diferența de până la ținta de 2% din PIB (sumă pe care fiecare stat membru al NATO ar trebui să o investească în apărare — n.r.), plus dobânda.

Surse apropiate cancelariei germane au deplâns "viziunea puțin ortodoxă" a președintelui SUA în acest domeniu. "NATO nu este un club unde plătești cotizații lunare", au declarat sursele citate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră